”Bibi” s-a întors la putere în Israel. Benjamin Netanyahu este inculpat în mai multe dosare de corupţie

Benjamin Netanyahu
Agerpres

Fostul premier Benjamin Netanyahu a primit duminică, aşa cum era de aşteptat, mandatul oficial din partea preşedintelui Isaac Herzog pentru a forma un nou guvern al Israelului, informează AFP, potrivit Agerpres.

 

După cinci alegeri parlamentare în ultimii trei ani şi jumătate, alianţa de dreapta condusă de Netanyahu a obţinut la 1 noiembrie o majoritate de 64 de deputaţi din cei 120.

Politicianul în vârstă de 73 de ani, cunoscut ca "Bibi", a promis că va fi "prim-ministrul tuturor". El a mai condus guvernul israelian din 1996 până în 1999 şi din 2009 până în iunie 2021, când a fost înlocuit de actualul premier de centru, Yair Lapid.

Netanyahu este inculpat în mai multe dosare de corupţie, procesul fiind în curs de desfăşurare.

El are la dispoziţie 28 de zile pentru negocierea posturilor de miniştri cu partenerii de coaliţie. Partidul său, Likud, s-a clasat pe primul loc, având 32 de parlamentari. Urmează evreii ultraortodocşi cu 18 deputaţi şi alianţa Sionismul Religios cu 14 - un record pentru extrema dreaptă, observă AFP, apreciind că noul guvern ar putea fi cel mai de dreapta din istoria Israelului.

Citește și
Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu, transportat la spital, după ce a acuzat dureri în piept în timpul rugăciunilor de Yom Kippur
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dintre ultraortodocşi, partidul sefard Shass are 11 locuri în parlament, iar liderul său, Arieh Deri, ar dori portofoliul finanţelor sau al internelor, afirmă presa israeliană. El a fost dovedit vinovat de fraudă fiscală în 2021 şi fusese deja închis pentru corupţie.

Extrema dreaptă a cerut ministerul apărării pentru liderul Betzalel Smotrich şi securitatea internă pentru numărul doi din ierarhie, Ben Gvir.

Conform unor jurnalişti israelieni, preşedintele Herzog a încercat să îi convingă pe Lapid şi pe actualul ministru al apărării, Benny Gantz, să formeze împreună cu adversarii lor politici conduşi de Netanyahu o altă coaliţie guvernamentală, prin care să evite intrarea în guvern a unor personalităţi controversate ca Gvir.

Şeful statului a negat informaţiile respective, însă într-un dialog cu Gvir, joia trecută, i-a atras atenţia acestuia că primeşte "întrebări de la cetăţenii israelien şi de la lideri din întreaga lume (...) întrebări foarte sensibile despre drepturile omului".

Ben Gvir este cunoscut pentru discursurile sale virulente împotriva palestinenilor, iar preşedintele i-a atras atenţia că "există o anumită imagine a dumneavoastră şi a partidului dumneavoastră care pare, vă spun foarte cinstit, să îngrijoreze în multe privinţe".

După alegerile din Israel, mai multe ţări occidentale, printre care Statele Unite, au făcut apel la toleranţă şi la respectarea minorităţilor, reaminteşte AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Benjamin Netanyahu se îndreaptă spre o victorie în Israel. Partidul său s-a clasat în fruntea alegerilor legislative
Benjamin Netanyahu se îndreaptă spre o victorie în Israel. Partidul său s-a clasat în fruntea alegerilor legislative

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu se îndreaptă spre o victorie. Partidul său s-a clasat în fruntea alegerilor legislative.

Benjamin Netanyahu, transportat la spital, după ce a acuzat dureri în piept în timpul rugăciunilor de Yom Kippur
Benjamin Netanyahu, transportat la spital, după ce a acuzat dureri în piept în timpul rugăciunilor de Yom Kippur

Fostul premier al Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost transportat la spital, după ce a acuzat dureri în piept în timpul rugăciunilor de Yom Kippur.

Cine este Naftali Bennett, noul premier al Israelului. A fost mâna dreaptă a lui Netanyahu
Cine este Naftali Bennett, noul premier al Israelului. A fost mâna dreaptă a lui Netanyahu

Naftali Bennett, noul prim-ministru din Israel, este un fost comandant și milionar în domeniul tehnologiei, care se declară mai în dreapta decât cel pe care l-a înlocuit - Benjamin Netanyahu.

Sfârşit de epocă în Israel. Netanyahu a pierdut puterea după 12 ani neîntrerupți ca premier
Sfârşit de epocă în Israel. Netanyahu a pierdut puterea după 12 ani neîntrerupți ca premier

Sfârşit de epocă în Israel, unde Benjamin Netanyahu a pierdut puterea după 12 ani în care a ocupat neîntrerupt funcţia de prim-ministru.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.