Bătaie cu cuțite între români într-o clădire din Germania. 7 au fost răniți

politia germania
Getty

Cel puţin şapte persoane au fost rănite în urma unor violenţe între cetăţeni români produse pe fondul unei dispute familiale, într-un bloc de locuinţe din sud-vestul Germaniei, informează site-ul de ştiri PZ-news.de.

Scandalul a început joi noaptea, într-o clădire din localitatea Oberderdingen-Flehingen, situată în apropierea oraşului Karlsruhe.

Vecinii au chemat poliţia după ce au auzit zgomote din apartamentul în care locuiau românii, puțin după ora 11. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că şapte persoane au fost rănite în confruntări, patru prezentând plăgi produse prin utilizarea unor cuţite, pe mâini, corp și gât.

Trei persoane de 19, 20 și 25 de ani au fost rănite ușor, probabil prin bătaie, mai relatează presa germană. Printre acestea sunt și două femei. De asemenea, alți patru români au fost transportați la spital.

Locuința acestora a fost confiscată pentru verificări, iar românii au trebuit să-și petreacă noaptea în altă parte. Anchetatorii nu au găsit însă nimic suspect în interior.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Parchetul din districtul Bruchsal a dispus reţinerea peste noapte a şase persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani.

Autorităţile germane încearcă să afle care este motivul violenţelor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Țara în care o bacterie
Țara în care o bacterie "mâncătoare de carne" face ravagii. A fost atins un număr record de cazuri

Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată de o bacterie "mâncătoare de carne", a cunoscut o creştere importantă în Japonia.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.