Avertisment din partea ministrului de Interne australian: "Bat tobele războiului"

tanc australian
Getty

Ministrul de Interne australian, Mike Pezzullo, a avertizat că "bat tobele războiului", într-un mesaj transmis de ziua naţională de comemorare a celor morţi în conflicte, Anzac, şi pe fondul creşterii tensiunilor în regiunea Indo-Pacific.

"Într-o lume a tensiunilor şi fricii continue, tobele războiului bat uneori slab şi departe, alteori mai tare şi tot mai aproape", a spus Pezzullo, relatează Agerpres, care citează Reuters.

"Astăzi, naţiuni libere aud din nou bătând tobele războiului şi observă cu îngrijorare militarizarea unor probleme despre care până în anii recenţi nu credeam că ar putea fi catalizatori de conflict", notează ministrul.

Remarcile sale intervin în contextul creşterii tensiunilor între Australia şi China legat de probleme comerciale şi de abordarea Beijingului faţă de Taiwan.

"Haideţi să căutăm în continuare fără încetare şansele de pace, pregătindu-ne în acelaşi timp, din nou, pentru blestemul războiului", a conchis el.

Citește și
Un tânăr a traversat Australia pe skateboard, de la sud la nord. Povestea lui Tom Drury
Un tânăr a traversat Australia pe skateboard, de la sud la nord. Povestea lui Tom Drury
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acum circa două săptămâni, guvernul din insulă a raportat că un număr record de avioane ale forţelor armate chineze au penetrat în spaţiul său aerian, iar preocuparea creşte în plan regional din cauza mobilizării forţelor armate chineze în Marea Chinei de sud.

Duminică, ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a avertizat împotriva unui potenţial conflict cu China legat de Taiwan, afirmând că eventualitatea izbucnirii unui conflict "nu ar trebui minimalizată".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un cuplu din Australia a găsit un șarpe veninos într-o pungă cu salată luată de la supermarket
Un cuplu din Australia a găsit un șarpe veninos într-o pungă cu salată luată de la supermarket

Surpriză de proporții pentru Alexander White și partenera sa, Amelie Neate. Cei doi au mers la cumpărături, luni, într-un supermarket din Sydney, Australia, și au găsit un pui de șarpe veninios, rar, într-o pungă cu salată.

Un tânăr a traversat Australia pe skateboard, de la sud la nord. Povestea lui Tom Drury
Un tânăr a traversat Australia pe skateboard, de la sud la nord. Povestea lui Tom Drury

Peste câteva luni, skateboardingul va debuta ca sport olimpic, la competiția de la Tokyo. Este un pas mare pentru un sport care, până acum, a avut o audienţă destul de limitată. Deși pasionații pot face lucruri ieșite din comun cu o placă pe roți.

Se oprește vaccinarea cu AstraZeneca în Australia, pentru pacienții sub 50 de ani. Există însă excepții
Se oprește vaccinarea cu AstraZeneca în Australia, pentru pacienții sub 50 de ani. Există însă excepții

Vaccinarea cu AstraZeneca se va opri și în Australia, a decis guvernul de la Canberra. Persoanele cu vârsta sub 50 de ani nu vor mai primi acest ser, cu excepția situației în care trebuie să facă rapelul și nu au avut probleme medicale.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.