Avertisment cutremurător din Japonia: „Folosirea armelor nucleare este o criză reală și prezentă”

Nagasaki nuclear
Shutterstock

Armele nucleare reprezintă o ameninţare „reală şi prezentă” de când Rusia a invadat Ucraina, a spus marţi primarul din Nagasaki.

Avertismentul a fost făcut la cea de-a 77-a comemorare a bombardamentului atomic ce a devastat acest oraş japonez, potrivit France Presse, citat de Agerpres.

La 9 august 1945, Nagasaki a fost măturat de un incendiu infernal ce a ucis 74.000 de oameni, la trei zile după primul atac nuclear din lume, la Hiroshima.

Cele două lovituri efectuate de Statele Unite au precipitat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi, până în prezent, Japonia rămâne singura ţară vizată de arme atomice în timp de război.

Cu toate acestea, primarul din Nagasaki Tomihisa Taue a tras marţi un semnal de alarmă. „În ianuarie în acest an, liderii Statelor Unite, Rusiei, Marii Britanii, Franţei şi Chinei au publicat o declaraţie comună în care afirmă că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să fie niciodată purtat”, a spus el.

Citește și
centrala nucleară Zaporojie din Ucraina
Anunț oficial: Unele părți ale centralei nucleare Zaporojie au fost grav avariate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Ameninţări cu utilizarea armelor nucleare au fost făcute, zguduind întreaga lume”

„Dar luna următoare, Rusia a invadat Ucraina. Ameninţări cu utilizarea armelor nucleare au fost făcute, zguduind întreaga lume. Folosirea armelor nucleare nu este o teamă nefondată, ci o criză reală şi actuală”, a estimat primarul din Nagasaki.

El a avertizat că aceste arme pot fi declanşate ca urmare a judecăţii greşite, disfuncţionalităţilor sau atacurilor teroriste.

Supravieţuitori din Nagasaki, oficiali japonezi şi demnitari străini s-au recules în rugăciune tăcută la ora 11.02, exact în momentul când bomba atomică a fost lansată asupra oraşului-port japonez.

Sâmbătă, secretarul general al ONU Antonio Guterres a ţinut un discurs la Hiroshima cu ocazia comemorării atacului ce a ucis aproximativ 140.000 de persoane la 6 august 1945.

Avertismentul secretarului ONU, Antonio Guterres: „Omenirea se joacă cu un pistol încărcat”

El a avertizat că „omenirea se joacă cu un pistol încărcat” în contextul actualei crize cu conotaţie nucleară.

În ultimele zile, ruşii şi ucrainenii s-au acuzat reciproc că au bombardat centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, situată în sudul Ucrainei, a amintit AFP.

Pe fondul comemorării marţi de către oraşul japonez Nagasaki a 77 de ani de la bombardamentul atomic al SUA, comunitatea internaţională a îndemnat Japonia să nu se considere doar o victimă, conform agenţiei chineze de presă Xinhua.

Ceremonia anuală de marţi a permis participarea mai multor persoane, pe fondul relaxării restricţiilor legate de Covid-19.

La ceremonie au fost reprezentaţi oficiali şi demnitari din peste 80 de ţări, împreună cu supravieţuitori ai bombei atomice şi rude ale victimelor care s-au adunat de dimineaţă devreme pentru a se ruga pentru vieţile pierdute.

La ora locală 11.02, cei prezenţi la ceremonie au păstrat un moment de reculegere în timp ce acesta a fost momentul când un bombardier american B-29 a aruncat o bombă atomică pe bază de plutoniu, poreclită Fat Man, la 9 august 1945, ucigând aproximativ 74.000 de oameni în Nagasaki până la sfârşitul acelui an.

Mii de oameni au murit la Nagasaki

Pe o perioadă de un an până la sfârşitul lunii iulie, Nagasaki a confirmat moartea a 3.160 de supravieţuitori ai bombei atomice, lista sa recunoscând acum oficial 192.310 persoane drept victime ale bombardamentului atomic.

Bombardamentul atomic de la Nagasaki a urmat celui asupra Hiroshimei de la 6 august, ambele bombardamente fiind un mijloc de a accelera sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi de a forţa Japonia să se predea.

În timp ce Japonia se uită în interior la tragediile pe care le-a trăit la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, istorici şi minţi politice ale comunităţii internaţionale au încurajat Japonia să se vadă nu doar ca o victimă a bombardamentelor atomice, ci şi ca un autor ce a făcut ca aceste incidente tragice să se întâmple, potrivit Xinhua.

Japonia a ocupat cu brutalitate mari părţi ale Asiei înainte şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, provocând multă suferinţă şi moartea a sute de mii de victime nevinovate, aminteşte agenţia de presă chineză.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rusia acuză Ucraina de bombardarea Centralei Nucleare ucrainene Zaporojie şi avertizează cu „consecinţe catastrofale”
Rusia acuză Ucraina de bombardarea Centralei Nucleare ucrainene Zaporojie şi avertizează cu „consecinţe catastrofale”

Kremlinul a acuzat luni forţe ucrainene de faptul că sunt responsabile de bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi din Europa şi a avertizat cu privire la „consecinţe catastrofale” în Europa, potrivit AFP, citat de News.

Anunț oficial: Unele părți ale centralei nucleare Zaporojie au fost grav avariate
Anunț oficial: Unele părți ale centralei nucleare Zaporojie au fost grav avariate

Organismul de supraveghere nucleară al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut încetarea imediată a oricărei acțiuni militare în apropierea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, avertizând despre un „risc foarte real de dezastru nuclear”.

Vladimir Putin: „Nimeni nu poate câştiga un război nuclear”. SUA, Franța și UK, mesaj ferm pentru președintele rus
Vladimir Putin: „Nimeni nu poate câştiga un război nuclear”. SUA, Franța și UK, mesaj ferm pentru președintele rus

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că un asemenea război nu trebuie pornit niciodată, relatează luni Reuters, conform Agerpres.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.