Australia, pusă la încercare de un nou „mega-incendiu” ce a cuprins peste 6.000 de km pătrați

Australia
Pro TV

Australia a profitat sâmbătă de o uşoară scădere a temperaturilor în sud-estul ţării pentru a controla peste o sută de incendii care devastează regiunea, după o nouă zi de caniculă care a provocat fuziunea mai multor focare.

Vineri noapte, trei focare s-au unit creând un "mega-incendiu" în regiunea muntoasă Snowy Mountains, la frontiera statelor Victoria şi New South Wales (NSW) acoperind o zonă de peste 6.000 de kilometri pătraţi, potrivit Agerpres.

Acest al doilea incendiu de proporţii, după cel din Gospers Mountain, produs la vest de Sydney şi care a mistuit o zonă de şapte ori mai mare decât suprafaţa portului Singapore - îngrijorează autorităţile în faţa posibilităţii fuziunii cu alte focare, în pofida ploilor căzute în ultimele zile dar care nu au putut să le stingă.

„Sperăm ca descărcările electrice, furtunile uscate şi trăsnetele să nu provoace şi alte incendii", a declarat sâmbătă la o conferinţă de presă la Sydney, Shane Fitzsimmons, şeful Serviciului Rural al Pompierilor din NSW.

După mai multe episoade de incendii devastatoare cu care se confruntă Australia din septembrie anul trecut, autorităţile au anunţat sâmbătă că, deşi ultimele incendii au a distrus mai multe unele proprietăţi, nicio persoană nu a murit în noul avans al flăcărilor.

Citește și
incendii australia
Autoritățile sunt în alertă. Un nou val de căldură se îndreaptă spre Australia
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pentru următoarele şapte zile se anunţă temperaturi mai scăzute care vor permite pompierilor îndiguirea unor focare.

Incendiile de pădure care au izbucnit în septembrie anul trecut s-au soldat cu 26 de morţi.

Bilanţul relevă şi peste 2.000 de case distruse de foc, incendiile mistuind o suprafaţă de două ori mai mare decât cea a Belgiei. Totodată, se estimează că un miliard de animale sălbatice au pierit, sau au rămas fără habitat în urma acestor incendii devastatoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proteste în Australia. Guvernul, acuzat că a acționat cu întârziere în criza incendiilor
Proteste în Australia. Guvernul, acuzat că a acționat cu întârziere în criza incendiilor

În Australia, incendiile de vegetaţie încă nu au fost potolite, dar intensitatea flăcărilor a mai scăzut. În ajutorul pompierilor au venit şi soldaţii australieni, iar pe plan financiar sosesc bani din toată lumea.

Autoritățile sunt în alertă. Un nou val de căldură se îndreaptă spre Australia
Autoritățile sunt în alertă. Un nou val de căldură se îndreaptă spre Australia

Catastrofa din Australia s-ar putea agrava încă și mai mult, din cauza unui nou val de caniculă şi de vânturi puternice, condiţiile perfecte pentru noi incendii de vegetaţie.

Evacuări în masă, în Australia. Incendiile s-ar putea intensifica
Evacuări în masă, în Australia. Incendiile s-ar putea intensifica

Cel puţin un sfert de milion de persoane au fost evacuate în Australia din cauza incendiilor.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.