Audiere cu scandal în Congresul SUA. Trump, apărat de fostul său director de campanie

Audiere cu scandal în Congresul SUA. Trump, apărat de fostul său director de campanie, Corey Lewandowski
Profimedia

Fostul director de campanie şi apropiat al lui Donald Trump, Corey Lewandowski, şi-a apărat, marţi, şeful şi i-a atacat pe democraţi, dar a evitat repetat să răspundă la întrebările acestora, într-o audiere haotică într-o comisie Congresului.

Este vorba despre comisia care analizează dacă preşedintele Trump trebuie pus sub acuzare, transmite Reuters, citată de News.ro.

Lewandowski, care se gândeşte dacă să candideze pentru un post în Senat pentru New Hampshire, s-a contrazis cu democraţii din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor şi a declarat că refuză să răspundă oricăror întrebări despre conversaţiile cu Trump. Republicanii au încercat fără succes ca audierea să fie suspendată, la scurt timp după ce a început.


Lewandowski este primul martor care a fost audiat de comisie, după depoziţia data, în iulie, de consilierul special Robert Mueller, legată de ancheta sa privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 şi acţiunile lui Trump de împiedicare a investigaţiei.

Citește și
rusia, iran, drone, sua, arabia saudita,
Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva". Decizia luată de saudiți
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Naţiunea noastră ar fi mai bine servită dacă oficialii aleşi, ca dumneavoastră, şi-ar concentra efoturile pentru combaterea crizelor reale cu care se confruntă ţara şi nu să alerge după iepuri, cum este această audiere”, a afirmat Lewandowski, în remarci făcute la începutul audierii.

Casa Albă i-a cerut, luni, lui Lewandowski să nu relateze conversaţiile avute cu Trump după ce acesta a devenit preşedinte, inclusiv o discuţie pe care democraţii o consideră o dovadă că Trump a obstrucţionat justiţia, încercând să se amestece într-o investigaţie federală şi că ar trebui să fie suspendat.

Avocaţi ai Casei Albe au stat în spatele lui Lewandowski în timpul audierii.

Preşedintele comisiei, democratul Jerrold Nadler, a început audierea criticând echipa de avocaţi de la Casa Albă pentru că i-au cerut lui Lewandowski să îşi limiteze depoziţia invocând o doctrină numită privilegiu executiv.

Lewandowski a evitat în mod repetat să răspund întrebărilor exprimate de Nadler şi alţi democraţi, citând instrucţiunile Casei Albe de a nu discuta despre interacţiunile cu Trump de după alegeri, în afară de cele detaliate deja în raportul Mueller referitor la amestecul Rusiei în alegeri.

Lewandowski a acuzat-o pe reprezentanta democrată Sheila Jackson Lee că ţine un discurs, în timp ce ea a spus că acesta evită întrebările şi o întrerupe.

„Este clar acum că investigaţia a fost populată cu mulţi hateri ai lui Trump, care au avut agenda lor proprie – de a încerca să răstoarne un preşedinte al Statelor Unite ales corect. Cât despre coalizare sau conspiraţie, nu au existat. Ce a fost, însă, este hărţuirea unui preşedinte din ziua în care a câştigat alegerile”, a adăugat Lewandowski.

Trump a scris, pe Twitter, că Lewandowski a oferit o declaraţie de deschidere „atât de frumoasă”.

Preşedintele a încercat anterior să susţină posibila candidatură a lui Lewandowski pentru Senat, descriindu-l ca „un tip fantastic”, care ar fi „un senator extraordinar”.

Democraţii l-au întrebat pe Lewandowski despre eforturile preşedintelui de a-l convinge pe procurorul general de atunci, Jeff Sessions, să îndepărteze investigaţia Mueller de la campania pentru alegerile din 2016. Episodul este unul dintre incidentele incluse în raportul Mueller publicat în aprilie, pe care democraţii îl consideră o dovadă că Trump a obstrucţionat justiţia.

Lewandowski a spus: „Preşedintele nu mi-a cerut niciodată să fac ceva ilegal”.

Potrivit Constituţiei SUA, Camera Reprezentanţilor are dreptul să voteze pentru punerea sub acuzare a preşedintelui, iar Senatul organizează un proces pentru a decide dacă acesta trebuie sau nu destituit. Camera este controlată de democraţi, iar Senatul de republicani.

Casa Albă a mai cerut altor doi martori, foştii consilieri Rob Porter şi Rick Dearborn, să nu depună mărturie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gestul care a impresionat o lume întreagă. Ce au făcut doi elevi din SUA pentru un coleg
Gestul care a impresionat o lume întreagă. Ce au făcut doi elevi din SUA pentru un coleg

Doi elevi de la o școală din Statele Unite i-au oferit unui coleg care este mereu hărțuit mai multe haine noi.

Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva
Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva". Decizia luată de saudiți

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

În ce stare au ajuns câinii militari trimiși de SUA în Iordania. Imagini tulburătoare
În ce stare au ajuns câinii militari trimiși de SUA în Iordania. Imagini tulburătoare

Câinii trimiși de armata SUA în Iordania, pentru depistarea bombelor, se îmbolnăvesc și mor din cauza neglijenței, potrivit unei investigații federale.

Cum a fost învinsă Apărarea de miliarde de $ a saudiților de arme ieftine, low-tech
Cum a fost învinsă Apărarea de miliarde de $ a saudiților de arme ieftine, low-tech

Atacul cu drone care a dus sâmbătă la bombardarea instalațiilor petroliere, din Arabia Saudită, a trimis un mesaj esențial.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.