Au fost nevoiți să se mute în corturi, în munți, după ce și-au pierdut locurile de muncă: „Este oribil”

cort
Getty

Un cuplu din Marea Britanie a fost nevoit să locuiască în corturi, în munți, după ce nu au mai putut să plătească chiria, din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus.

Ca urmare a pandemiei, cei doi și-au pierdut locurile de muncă și nu au mai putut să plătească chiria, rămânând pe stradă, așa că au fost nevoiți să apeleze la corturi, transmite Mirror.

„Lucram, dar din cauza situației create de coronavirus am rămas fără loc de muncă, așa că am fost dați afară. Pentru că vremea este frumoasă, am decis să ne luăm corturi. Ne mai rămăseseră bani și ne-am campat. Nu ne drogăm, nu consumăm alcool, doar trăim în munți momentan. Este greu, nu avem mâncare”, au mai spus ei.

Cuplul a mai precizat că a preferat să apeleze la această măsură pentru a sta cât mai departe de oameni. Pe lângă situația dificilă în care se află, celor doi le-au fost distruse și corturile.

„Mă spăl pe mâini cu apă rece. Este oribil. Am probleme psihice și nu mă pot duce la medici, pentru că au contact cu multe persoane. Mi-e frică să nu ne infectăm”, a mai adăugat femeia.

Citește și
onu
ONU: Coronavirusul va duce la pierdere a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate astea, cei doi sunt nevoiți să se întoarcă în oraș pentru a cumpăra alimente, având cu ei și lucrurile personale, acest lucru reprezentând un efort în plus pentru ei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CONAF: România a pierdut în ultima lună mai multe locuri de muncă decât în perioada 2008-2012
CONAF: România a pierdut în ultima lună mai multe locuri de muncă decât în perioada 2008-2012

România a pierdut peste 1.000.000 de locuri de muncă, de la declanşarea stării de urgenţă şi până în prezent, mai mult decât cele 700.000 de locuri de muncă pierdute în 4 ani, între 2008-2012, potrivit unui comunicat al CONAF.

ONU: Coronavirusul va duce la pierdere a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial
ONU: Coronavirusul va duce la pierdere a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial

Pandemia de coronavirus va duce în trimestrul al doilea la pierderea a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial, ale unor angajaţi care lucrează un program standard de 48 de ore pe săptămână, potrivit Naţiunilor Unite, transmite CNBC.

OIM, despre impactul pandemiei:
OIM, despre impactul pandemiei: "Cea mai gravă criză după cel de-al Doilea Război Mondial"

Pandemia de coronavirus ar urma să ducă la dispariţia a 6,7% din numărul total de ore de muncă la nivel mondial în cursul celui de al doilea trimestru, adică echivalentul a 195 de milioane de locuri de muncă full time.

Compania British Airways suspendă contractele a 80% din angajați. Câți bani vor primi
Compania British Airways suspendă contractele a 80% din angajați. Câți bani vor primi

Compania aeriană British Airways va anunţa suspendarea a 36.000 de locuri de muncă, după negocieri cu sindicatul care au durat mai mult de o săptămână, informează BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.