Atacurile Hamas asupra Israelului au scos la iveală răcirea relațiilor dintre Rusia și Israel

Benjamin Netanyahu și Vladimir Putin
Getty

Atacurile militanților Hamas asupra Israelului au scos la iveală răcirea relațiilor dintre Rusia și Israel. Premierul Benjamin Netanyahu și președintele Vladimir Putin erau prieteni buni de mult timp, relatează The Guardian.

Într-un memoriu publicat în timpul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, Netanyahu l-a lăudat în mod repetat pe liderul de la Kremlin pentru intelectul său și „atitudinea sa deosebit de prietenoasă” față de poporul evreu.

Putin, de asemenea, s-a prezentat de-a lungul anilor ca un aliat loial al statului israelian, promovând legăturile culturale și călătoriile fără viză între cele două țări. Dar după cel mai grav atac asupra Israelului din ultimele decenii, prietenia dintre cei doi pare să fi dispărut.

La patru zile de la începutul atacului neașteptat al militanților Hamas, Vladimir Putin nu l-a sunat încă pe Benjamin Netanyahu. Totdată, Kremlinul nu a publicat niciun mesaj de condoleanțe pentru victimele din Israel, un gest diplomatic pe care Rusia îl trimite în mod obișnuit liderilor mondiali în urma tragediilor de acest fel.

Marți, în primele sale comentarii despre incursiunea grupării militante Hamas, Putin a declarat că explozia de violență dintre Israel și palestinieni a arătat că politica SUA a eșuat în Orientul Mijlociu și nu a ținut cont de nevoile palestinienilor.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Cred că mulți oameni vor fi de acord cu mine că acesta este un exemplu viu al eșecului politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu”, a afirmat Putin.

Schimbare de ton

Schimbarea de ton pare să indice o ruptură mai mare între cele două țări, care a avut loc de la începutul războiului din Ucraina.

De ani de zile, Putin a căutat să cultive legături puternice cu Israelul, sprijinind în același timp cauza palestiniană, o alianță care are rădăcini în perioada sovietică.

Diplomația dintre Rusia și Israel a părut să dea roade atunci când țara a refuzat să participe la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, cee ace a mâhnit autoritățile de la Kiev, care au acuzat Israelul că ignoră suferința evreilor ucraineni.

Relațiile s-au deteriorat și după afirmațiile lui Putin, care a declarat că luptă împotriva "neonazismului" în Ucraina.

„Relația caldă (dintre Rusia și Israel) pe care am văzut-o ani de zile sub Putin s-a răcit. Suntem într-o lume diferită acum”, a spus Pinchas Goldschmidt, care a servit ca rabin-șef al Moscovei timp de aproape 30 de ani, până când a fugit din țară din cauza opoziției sale la războiul din Ucraina.

„Israelul a avut întotdeauna grijă să mențină o relație bună cu Moscova, având în vedere marea comunitate evreiască a Rusiei și influența acesteia asupra Siriei”, a spus Goldschmidt, într-un interviu telefonic acordat The Guardian.

Goldschmidt a afirmat că mulți din comunitatea evreiască au fost profund dezamăgiți de declarația lui Putin, care a comparat Guvernul Ucrainei cu Germania nazistă, pentru a-și justifica invazia.

Tensiunile au fost făcute publice

Vara trecută, aceste tensiuni au fost făcute publice pentru prima dată, când oficialii ruși au acuzat Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev. Conflictul a fost aprins după ce ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a adus în discuție o teorie a conspirației antisemită care susținea că Adolf Hitler "avea sânge evreiesc" – comentarii pe care Israelul le-a descris ca fiind "de neiertat și scandaloase".

De asemenea, Kremlinul a ordonat ca Agenția Evreiască să-și înceteze toată activitatea. Agenția, afiliată Guvernului israelian, a ajutat zeci de mii de ruși evrei să emigreze în Israel.

Poate mai îngrijorător pentru Israel a fost dependența tot mai mare a Moscovei de Iran. Rusia, izolată de piețele vestice, a investit masiv în achizionarea dronelor ”sinucigașe” iraniene pentru a ataca orașele ucrainene și infrastructura civilă, în timp ce SUA au avertizat că Iranul încearcă să achiziționeze un număr mare de elicoptere de atac, avioane de război și sisteme de apărare aeriană rusești.

În timp ce SUA s-au angajat să trimită propriul ajutor militar Israelului în urma asaltului Hamas, unii comentatori pro-Kremlin și-au exprimat speranța că războiul israeliano-Hamas va secătui resursele occidentale din Ucraina.

Serghei Mardan, propagandist rus și prezentator de televiziune, a scris: „Această mizerie este benefică pentru Rusia, deoarece broasca globalistă va fi distrasă de la situația din Ucraina și va fi ocupată să stingă focul veșnic din Orientul Mijlociu".

La Moscova a existat și un sentiment de bucurie față de gafele armatei israeliene și ale serviciilor de informații, care au fost prezentate ca o dovadă a slăbiciunii occidentale.

La televiziunea de stat rusă, comentatorii au ridiculizat și zecile de mii de evrei ruși care au plecat în Israel după invadarea Ucrainei de către Rusia, pentru a evita mobilizarea.

Adresându-se miercuri parlamentului rus, Vyacheslav Volodin, președintele Dumei, a spus că rușii care au fugit din țară pentru a se alătura Ucrainei ar trebui să fie acuzați de trădare și trimiși să lucreze în mine.

„Probabil... vorbim despre mine și trebuie să găsim teritorii în care vremea este mai constantă, unde nu există vară”, a spus Volodin.

Ucraina, dornică să umple golul lăsat în urmă de Rusia

În tot acest timp, Ucraina pare să fi renunțat la nemulțumirile sale anterioare față de Israel, dornică să umple golul lăsat în urmă de Rusia.

Într-un discurs rostit alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comparat atacul Hamas asupra Israelului cu invazia Rusiei în Ucraina și a spus că poporul său este alături de Israel pentru că înțelege ce înseamnă să suferi atacuri teroriste.

„Singura diferență este că există o organizație teroristă care a atacat Israelul și aici este un stat terorist care a atacat Ucraina”, a spus Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.