Atacatorul din Maine încă nu a fost prins. Poliția crede că individul cunoaște toate mișcările ofițerilor

robert card atac maine
Profimedia

Forțele de ordine din Maine consideră că Robert Card, atacatorul care a ucis cel puțin 22 de persoane, miercuri noaptea, ar putea cunoaște toate mișcările polițiștilor, acesta fiind încă în libertate.

Autoritățile spun că acesta ar putea avea un dispozitiv de scanare a poliției, potrivit unei surse citate de Fox News.

Cel puțin 22 de persoane au fost ucise, iar alte 30 au fost rănite în urma atacului armat din Lewiston, Maine, care a avut loc în două locații, miercuri noapea.

Sute de ofițeri de poliție încă îl caută pe Robert Card, instructor de tragere cu experiență militară.

Citește și
atac armat sua
Masacru în SUA. Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și peste 50 răniți într-un atac armat. Atacatorul, în libertate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De curând, bărbatul a acuzat mai multe probleme mintale, spunând că aude voci, iar în timpul verii a fost internat două săptămâni la o clinică pentru persoane care suferă de astfel de probleme. Acesta chiar ar fi amenințat că va împușca tot personalul Gărzii Naționale din Maine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amplă operațiune de căutare a autorului masacrului din Maine, soldat cu zeci de victime. Mai multe școli au anulat cursurile
Amplă operațiune de căutare a autorului masacrului din Maine, soldat cu zeci de victime. Mai multe școli au anulat cursurile

Sute de poliţişti participă la operaţiuni de căutare în oraşul Lewiston şi în zonele învecinate din statul Maine în încercarea de a-l găsi pe bărbatul care a deschis focul dintr-un bar şi într-o sală de bowling.

 

Masacru în SUA. Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și peste 50 răniți într-un atac armat. Atacatorul, în libertate
Masacru în SUA. Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și peste 50 răniți într-un atac armat. Atacatorul, în libertate

Un nou atac armat îngrozește SUA. Un individ a împuscat mortal cel puțin 22 de persoane și a rănit peste 50 în Lewiston, Maine, potrivit CNN, care citează un oficial local.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.