Atac cu dronă al armatei americane. Vizat, un membru al ISIS-K: ”Am ucis ținta”

armata americana
Shutterstock

Armata americană a anunţat vineri că a efectuat un atac cu dronă împotriva unui "organizator" al organizaţiei Stat Islamic al Khorasan (ISIS-K), gruparea care a revendicat atacul de joi de la aeroportul din Kabul, informează sâmbătă AFP şi Reuters.

 

"Atacul aerian fără pilot a avut loc în provincia Nangarhar din Afganistan. Conform primelor indicaţii, am ucis ţinta", a informat, într-un comunicat, comandantul Bill Urban.

"Din câte ştim, nu au existat victime civile", a adăugat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central al Armatei SUA, care a anunţat astfel prima lovitură americană după atacul de joi de la aeroportul din capitala Afganistanului, transmite Agerpres.

Potrivit Reuters, drona a lovit un militant care se afla într-o maşină, alături de alt membru al Stat Islamic, ambii fiind ucişi. Majoritatea extremiştilor ISIS-K se ascund în provincia Nangarhar.

Citește și
ministru
Un ministru afgan a devenit curier în Germania. „Sper că și alți politicieni vor urma această cale”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Atacul cu dronă, lansat din afara Afganistanului, a avut loc în timp ce evacuările continuă pe aeroportul din Kabul, aflat sub supraveghere sporită.

Cel puţin 85 de persoane au murit, dintre care 13 soldaţi americani, într-un atentat sinucigaş produs joi în apropierea uneia din intrările în aeroport.

Potrivit oficialilor americani, mai mulţi bărbaţi înarmaţi au deschis focul după explozie, ceea ce a crescut dimensiunea masacrului.

Atacul a fost revendicat de către filiala afgană a grupării Stat Islamic, ISIS-K.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atacul devastator de lângă aeroportul internațional din Kabul s-ar putea repeta. SUA, nevoite să „lucreze” cu talibanii
Atacul devastator de lângă aeroportul internațional din Kabul s-ar putea repeta. SUA, nevoite să „lucreze” cu talibanii

Zborurile de evacuare din Kabul au continuat după atentatul terorist devastator de joi seară.

Un ministru afgan a devenit curier în Germania. „Sper că și alți politicieni vor urma această cale”
Un ministru afgan a devenit curier în Germania. „Sper că și alți politicieni vor urma această cale”

Un fost ministru din Afganistan, Sayed Saadat, s-a mutat în Germania, anul trecut, în speranța că va avea un trai mai bun. Acum, după un an, bărbatul livrează mâncare cu bicicleta, în Leipzig.

Ce spunea Joe Biden în 2010 despre protejarea afganilor de talibani: „Dă-o dracului! Nu trebuie să ne facem griji”
Ce spunea Joe Biden în 2010 despre protejarea afganilor de talibani: „Dă-o dracului! Nu trebuie să ne facem griji”

Joe Biden era întrebat, în urmă cu 11 ani, dacă Statele Unite au obligația de a proteja afganii de talibani. Președintele spunea atunci „Dă-o dracului!”.

Ce este ISIS-K, gruparea teroristă responsabilă pentru atentatul de pe aeroportul din Kabul
Ce este ISIS-K, gruparea teroristă responsabilă pentru atentatul de pe aeroportul din Kabul

Pe ultima sută de metri, operațiunile de evacuare din Afganistan iau o turnură dramatică. Vineri, s-au produs două explozii lângă aeroportul din Kabul.

Filmul atacurilor de lângă aeroportul din Kabul, revendicate de ISIS-K. Două explozii au ucis cel puțin 100 de oameni
Filmul atacurilor de lângă aeroportul din Kabul, revendicate de ISIS-K. Două explozii au ucis cel puțin 100 de oameni

Pe ultima sută de metri, operațiunile de evacuare din Afganistan au luat o turnură dramatică. Alerta unui atac terorist iminent s-a concretizat joi seară.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.