Atac armat în Texas. Mai multe persoane au fost împușcate într-un magazin de mobilă

Texas
Getty

O persoană şi-a pierdut viaţa joi şi alte câteva au fost rănite, dintre care patru grav, într-un atac armat într-un magazin de mobilă din statul american Texas, a anunţat poliţia locală.

Presupusul autor al tirurilor a fost arestat şi este vorba despre un "angajat al magazinului", a scris pe Twitter poliţia oraşului Bryan, potrivit Agerpres.

Motivaţiile sale rămân necunoscute deocamdată.

"În jurul orelor 14:30 (19.30 GMT) am fost informaţi despre un atac armat, agenţii au intervenit şi au găsit mai multe victime la faţa locului", a declarat Jason James, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bryan, oraş situat între Houston şi Dallas.

O persoană a murit, a spus el apoi pentru AFP. De asemenea, cinci persoane au fost rănite, dintre care patru grav, şi internate în spital.

Citește și
Noah Green
Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Incidentul a avut loc la câteva ore după ce preşedintele Joe Biden a dezvăluit la Casa Albă măsuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc în Statele Unite, unde atacurile armate sunt un recurente.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un jucător de fotbal american a împușcat mortal cinci persoane, apoi s-a sinucis
Un jucător de fotbal american a împușcat mortal cinci persoane, apoi s-a sinucis

Phillip Adams, care a evoluat la mai multe echipe din NFL, printre care San Francisco 49ers, New England Patriots și New York Jets, a împușcat mortal cinci persoane, miercuri, 7 aprilie. A doua zi, bărbatul s-a sinucis.

Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti
Cine ar fi autorul atacului de la Capitoliu. A murit după ce a fost împuşcat de poliţişti

Unul dintre cei doi poliţişti răniţi şi autorul atacului de la Capitoliu de vineri au murit, a confirmat Yogananda Pittman, şef interimar al poliţiei Capitoliului, într-o conferinţă de presă, relatează Reuters.

Pădurar din Mureş, găsit împuşcat în casă. Ce cred vecinii că s-ar fi întâmplat
Pădurar din Mureş, găsit împuşcat în casă. Ce cred vecinii că s-ar fi întâmplat

Un bărbat de 55 de ani a fost găsit împușcat în Târgu Mureș, în propria-i locuință.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă