Armata ucraineană, avertisment dur pentru Putin: Urmează "cea mai mare lovitură" din campania noastră militară

×
Codul embed a fost copiat

Rusia a lansat, în noaptea de luni spre marți, un atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Invadatorii au vizat capitala, dar și orașe de la est la vest.

Potrivit oficialilor de la Kiev, forțele de apărare aeriană au reușit să doboare aproape toate dronele inamice. Între timp, Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că "cea mai mare lovitură" din campania militară a Kievului abia urmează.

În urma contraofensivei ucrainene, au fost recuperate opt localităţi aflate la sud de Doneţk şi în regiunea Zaporojie. Cel mai recent a fost eliberată după o bătălie crâncenă Piatihatka.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "În unele zone, războinicii noștri avansează, în altele își apără pozițiile și rezistă asalturilor ocupanților și atacurilor intensificate. Dar nu am pierdut nicio poziție, dar am eliberat câteva. În schimb, ei (rușii) au îregistrat doar pierderi. În general, este o situație sub presiune, presiunea pe care noi o punem și care ne permite să deschidem calea drapelului nostru. Culorile albastru și galben vor fi peste tot în sudul și estul țării".

Și în direcția Bahmut se dau lupte grele. După ce orașul a fost cucerit de milițiile rusești Wagner, trupele Kievului avansează în împrejurimi. Însă, de acestă dată, luptele par cu totul diferite față de cele din ultimele luni. Brigada 80 de Asalt Aerian înainteaza cu ajutorul dronelor.

Citește și
ucraina
Cât va costa reconstrucția Ucrainei, distrusă de invadatorii ruși. Suma este colosală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Soldat ucrainean: "Luptăm din poziții în care nu vedem nimic în fața noastră".

Soldat ucrainean: "Există multă vegetație și apar surprize de tot felul. Uneori, nici nici măcar cu o dronă nu vedem mare lucru, pentru că anumite zone sunt acoperite de copaci deși. Iar băieții noștri trebuie să vadă tot ce este jos, dacă cineva stă întins pe pământ, sau dacă se ascunde în spatele vreunui copac".

Iar dronele de recunoaștere îi însoțesc pe soldații ucraineni la fiecare pas. Aceștia spun că imaginile îi ajută să-și analizeze mai bine propriile greșeli și să-și recalculeze strategiile.

Soldat ucrainean: "Este mai ușor să ne reparăm greșelile când ne vedem din exterior".

În imagini este surprins și momentul în care mai mulți soldați ruși sunt capturați de forțele Kievului.

Soldat ucrainean: "Îi întreb pe toți cei prinși 'Ce naiba cauți aici?'. Nu cred scuzele lor că au fost forțați să lupte. Decât aici mai bine mergi la închisoare și stai liniștit".

Forțele ruse continuă să atace zonele civile din Herson

Între timp, în anumite zone din Herson apele s-au mai retras, după inundațiile devastatoare produse de distugerea barajului de pe Nipru. Dar, și în aceste condiții, rușii continuă să atace zonele civile. Iar printre bombardamente oamenii se întorc la casele lor încercând să mai recupereze câte ceva.

Femeie: "Acum trebuie să terminăm cu plânsul. Vom plânge mai târziu. A trecut abia o lună de când mi-am îngropat soțul. 24 de persoane au fost ucise în acea zi. Stătea în mașină, când, la trei metri depărtare, a căzut o rachetă. A fost lovit de schije. A murit pe loc. Avea 44 de ani".

Doar că viitura a măturat totul în cale și nu le-a lăsat mai nimic. Mai mult, Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunțat că apa din regiunile afectate rămâne în continuare extrem de periculoasă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine va câștiga războiul din Ucraina. Experții au dat verdictul: ”Nu cred că asta va fi vreodată posibil”
Cine va câștiga războiul din Ucraina. Experții au dat verdictul: ”Nu cred că asta va fi vreodată posibil”

Viitorul Ucrainei continuă să atârne în balanță, pe măsură ce Kievul și-a lansat mult așteptata contraofensivă. Insider a vorbit cu patru experți despre cine cred ei că va câștiga războiul din Ucraina.

 

Cât va costa reconstrucția Ucrainei, distrusă de invadatorii ruși. Suma este colosală
Cât va costa reconstrucția Ucrainei, distrusă de invadatorii ruși. Suma este colosală

Ucraina şi-a propus să obţină 40 de miliarde de dolari pentru prima fază a unui "Plan Marshall Verde" destinat reconstruirii economiei sale, inclusiv pentru dezvoltarea unei industrii siderurgice fără cărbune.

Navalnîi anunţă că lansează din închisoare o
Navalnîi anunţă că lansează din închisoare o "campanie electorală" anti-război şi împotriva lui Putin

Alexei Navalnîi a anunţat că lansează o "campanie electorală" pentru a-i convinge pe cetăţenii ruşi să se ridice împotriva războiului din Ucraina şi împotriva preşedintelui Vladimir Putin, relatează Reuters şi CNN.

Contraofensiva Kievului a dezlănțuit măcelul. Rusia şi Ucraina suferă pierderi uriașe în primele etape ale atacului
Contraofensiva Kievului a dezlănțuit măcelul. Rusia şi Ucraina suferă pierderi uriașe în primele etape ale atacului

Rusia şi Ucraina suferă un număr mare de pierderi militare în timp ce Kievul luptă pentru a alunga forţele Kremlinului din zonele ocupate în primele etape ale contraofensivei sale, au declarat, duminică, oficialii britanici.

NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina
NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina

Dovezile sugerează că distrugerea uriaşului baraj de la Nova Kahovka, într-o zonă din Ucraina controlată de Rusia, este rezultatul unei explozii declanşate de ruşi, susţine The New York Times, care citează ingineri şi experţi genişti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.