Aripa militară a mişcării palestiniene Hamas afirmă că Gaza va fi un blestem pentru Israel

hamas
Shutterstock

Brigăzile Ezzedin Al-Qassam, aripa militară a mişcării palestiniene Hamas a declarat vineri că Gaza va fi un blestem pentru Israel, avertizând că soldaţii săi vor pleca "în pungi negre", informează AFP.

"Gaza va fi un blestem pentru Israel", a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam într-o înregistrare în care a mai afirmat că israelienii ar trebui să se aştepte "la întoarcerea mai multor soldaţi de-ai lor în pungi negre".

Israelul îşi intensifică ofensiva în Gaza, de unde au fost evacuaţi primii răniţi şi cetăţeni străini

 

Israelul a dat asigurări că a atacat "zeci" de ţinte Hamas, peste 11.000 de la începutul războiului, în timp ce îşi continuă ofensiva aeriană şi terestră în Fâşia Gaza, unde miercuri a fost deschisă pentru prima dată trecerea de la Rafah, la graniţa cu Egiptul, pentru a permite evacuarea a 76 de răniţi palestinieni şi 335 de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie.

"Terminalul din Rafah va fi din nou deschis joi pentru a permite trecerea mai multor cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie", a anunţat la rândul său o sursă din cadrul serviciilor de securitate egiptene pentru AFP.

"În paralel cu extinderea activităţilor terestre, este în curs de desfăşurare un efort comun cu forţele aeriene şi navale pentru a contracara ameninţările terestre şi pentru a ataca organizaţia teroristă Hamas", a raportat armata israeliană, care a declarat că l-a ucis pe comandantul unităţii de rachete antitanc al Hamas, Mohamed Asar.

Armata israeliană a bombardat din nou tabăra de refugiaţi Jabaliya din Fâşia Gaza, ucigând "zeci" de oameni, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas. Această lovitură a provocat distrugeri enorme.

Marţi, zeci de palestinieni au fost ucişi în bombardarea aceleiaşi tabere, atac confirmat de armata israeliană care a vizat, potrivit IDF, un membru al Hamas responsabil pentru atacul din 7 octombrie. Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a apreciat că "atacurile aeriene israeliene" din Jabaliya "pot constitui crime de război". "Suntem serios îngrijoraţi că acestea sunt atacuri disproporţionate care ar putea constitui crime de război", a spus organismul condus de Înaltul Comisar Volker Türk.

Riscul ca războiul dintre Israel şi Hamas să se extindă în întreaga regiune a Orientului Mijlociu a dominat miercuri o întâlnire la Ankara a miniştrilor de externe ai Iranului şi Turciei, în care ambii au cerut un armistiţiu rapid pentru a pune capăt deceselor din Fâşia Gaza. "Sperăm că o încetare a focului va veni în curând şi că genocidul şi violenţa Statelor Unite şi Israelului se vor încheia", a declarat şeful diplomaţiei iraniene, Hosein Amirabdolahian, la o conferinţă de presă comună cu omologul său turc, Hakan Fidan.

"Prietenii iranieni au spus că, dacă nu se schimbă condiţiile, vor interveni şi alţii, şi nu putem lăsa să se întâmple acest lucru", a subliniat Fidan, care a atacat Uniunea Europeană, acuzând-o că nu a făcut suficient pentru a-i ajuta pe palestinieni. "Lucrăm pentru o încetare a focului şi pentru ajutor umanitar. Dar UE nu vrea să audă despre o încetare a focului. Nu face nimic pentru ajutorul umanitar. Este alături de Statele Unite şi este în favoarea ideii ca Israelul să decidă când să se încheie (războiul)", a susţinut el.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă