Anthony Blinken: O invazie este posibilă în orice moment. Acumularea de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei continuă

soldati rusi
Getty

Noi forţe ruseşti continuă să sosească la frontiera cu Ucraina şi o invazie în Ucraina ar putea începe în orice moment, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, a declarat vineri secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Vorbind la o conferinţă de presă la Melbourne, după o întâlnire a Quad - o alianţă informală alcătuită din Statele Unite, Australia, India şi Japonia - Blinken a spus că Washingtonul va continua să-şi retragă personalul de la Ambasada din Kiev, transmite Reuters, conform Agerpres.

”Ne aflăm într-o perioadă în care o invazie poate începe în orice moment, iar ca să fiu clar asta include Jocurile Olimpice (JO de Iarnă din China)”, a subliniat el.

Blinken respinge speculaţii potrivit cărora Moscova ar aştepta sfârşitul JO de iarnă, care se încheie la 20 februarie, pentru a evita să-şi umbrească aliatul chinez.

”Ca să o spun simplu, noi continuăm să vedem semne foarte tulburătoare ale unei escaladări ruse”, a declarat Blinken la finalul unei reuniuni cu partenerii Statelor Unite din ”Quad” - din care fac parte Australia, India, Japonia şi Statele Unite - la Melbourne.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Şefului diplomaţiei americane subliniază că Statele Unite ”ar prefera de departe să soluţioneze diferendele” cu Rusia ”prin diplomaţie”.

”Noi am depus toate eforturile posibile pentru a discuta cu Rusia”, dă el asigurări.

”Dar, în acelaşi timp, am fost foarte clari în privinţa unei consolidări a disuasiunii şi apărării şi am transmis Rusiei că, dacă alege calea unei noi agresiuni, atunci va avea de-a face cu consecinţe majore”, declară el.

Noi desfăşurări ale forţelor militare ruseşti în mai multe locuri din apropierea Ucrainei

Imagini ale unor sateliţi comerciali - publicate de o companie privată din SUA - arată noi desfăşurări ale forţelor militare ruseşti în mai multe locuri din apropierea Ucrainei, ceea ce sugerează continuarea consolidării trupelor amplasate în zonă de către Moscova, pe fondul unei ofensive diplomatice destinate să dezamorseze criza, conform Reuters.

Rusia efectuează în prezent manevre comune cu Belarus, precum şi exerciţii navale în Marea Neagră în cadrul unei serii de activităţi militare în apropierea Ucrainei, alimentând astfel temerile privind o invazie iminentă în ţara vecină. Moscova neagă orice fel de intenţie în acest sens, dând vina pe Kiev şi Occident pentru actuala criză.

Societatea Maxar Technologies, cu sediul în SUA, care urmăreşte de mai multe săptămâni mobilizările de trupe ruseşti, a declarat că imaginile realizate miercuri şi joi arată noi desfăşurări semnificative de trupe în mai multe locuri din Crimeea anexată, vestul Rusiei şi Belarus.

Aceste imagini nu au putut fi verificate în mod independent de către Reuters.

În Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, Maxar afirmă că a identificat o nouă desfăşurare importantă de trupe şi echipamente pe aerodromul Oktiabrskoe, la nord de oraşul Simferopol, inclusiv 550 de corturi militare şi sute de vehicule.

Noi trupe şi echipamente au sosit de asemenea lângă Novoozionoie din Crimeea, precum şi în apropiere de oraşul Slavne, pe coasta de nord-vest a peninsulei.

În Belarus, scenă a unor importante manevre comune, Maxar a identificat o nouă desfăşurare de trupe, vehicule militare şi elicoptere pe aerodromul Ziabrovka de lângă Gomel, la mai puţin de 25 km de graniţa cu Ucraina.

Într-un comunicat transmis prin e-mail joi seara se menţionează că importante efective de unităţi militare au sosit recent în zona de antrenament Kursk din vestul Rusiei, la aproximativ 110 km est de graniţa cu Ucraina.

Rusia nu a dezvăluit numărul trupelor pe care le-a desfăşurat pentru exerciţiile din Belarus şi susţine că are dreptul de a deplasa forţe pe teritoriul său după cum crede de cuviinţă, insistând că acestea nu reprezintă o ameninţare externă.

Kremlinul invocă o eroare a şefei diplomaţiei britanice ca dovadă că Occidentul nu înţelege conflictul din Ucraina

Kremlinul a invocat vineri o gafă geografică a şefei diplomaţiei britanice Liz Truss ca exemplu despre cât de slab informaţi sunt liderii occidentali în legătură cu subiectul disputei dintre Est şi Vest în privinţa Ucrainei, relatează Reuters.

"Aceasta este realitatea în care trebuie să ne apărăm poziţia", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă, adăugând că discuţiile de joi în aşa-numitul format Normandia între reprezentanţi ucraineni şi ruşi, la care au participat Franţa şi Germania ca mediatori, pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, nu au dus la niciun rezultat.

Potrivit a două surse diplomatice citate de cotidianul rus Kommersant, în timpul întrevederii lor cu uşile închise de joi, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a întrebat-o pe Liz Truss dacă recunoaşte suveranitatea Rusiei asupra Rostov şi Voronej, două regiuni din sudul ţării unde Moscova îşi sporeşte prezenţa militară.

Kommersant a scris că şefa diplomaţiei britanice a răspuns că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată cele două regiuni ca fiind ruse, fiind însă corectată imediat de ambasadorul britanic la Moscova.

Într-un interviu ulterior pentru un alt ziar din Rusia, Truss a spus că a crezut în mod eronat că Lavrov se referă la provincii ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri
Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri

Scene de groază lângă Champs-Élysées. Personalul unui renumit hotel de 5 stele din Paris a fost victima unui jaf armat în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Le Figaro.

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor
Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare a fost vandalizat.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.