Angela Merkel: Statele din UE vor lupta până în ultima zi pentru un Brexit cu acord

angela merkel
AFP

Germania va lupta până în ultima zi pentru obținerea unui acord privind Brexit, alături de restul statelor membre ale Uniunii Europene, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel.

Toate cele 27 de state care vor rămâne în UE vor lupta până în ultima zi pentru a se asigura că Marea Britanie nu iese din blocul comunitar fără acord, a declarat Angela Merkel în cadrul unei conferinţe găzduite de sindicatul IG Metall la Nurnberg, conform Agerpres.

Afirmaţiile cancelarului german au loc după ce guvernul de la Londra a difuzat informaţii conform cărora Angela Merkel a avut o poziţie nouă în chestiunea nord-irlandeză în această săptămână, într-o convorbire cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, care a făcut un acord imposibil. Berlinul a infirmat aceste informaţii.

În eventualitatea unui Brexit dezordonat, procesul ar trebui să fie cât mai suportabil posibil pentru indivizi, a spus Merkel.

„Încercăm să reducem la minim efectele negative în ambele ţări, chiar dacă are loc o ieşire dezordonată”, a afirmat ea, pronunţându-se în favoarea călătoriilor fără viză şi a păstrării beneficiilor de securitate socială şi de pensie.

Citește și
Angela Merkel si Boris Johnson
Optimism cu privire la un acord privind BREXIT, după întâlnirea Merkel - Boris Johnson
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avertismentul lui Merkel pentru Boris Johnson: „Este extrem de improbabil”
Avertismentul lui Merkel pentru Boris Johnson: „Este extrem de improbabil”

Cancelarul german Angela Merkel l-a avertizat marţi pe premierul britanic Boris Johnson că un acord Brexit se anunţă „extrem de improbabil” în lipsa unor noi propuneri din partea Londrei cu privire la Irlanda.

Optimism cu privire la un acord privind BREXIT, după întâlnirea Merkel - Boris Johnson
Optimism cu privire la un acord privind BREXIT, după întâlnirea Merkel - Boris Johnson

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat miercuri apelul pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană printr-un acord negociat, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Boris Johnson.

Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie
Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie

Berlinul este pregătit pentru un eventual Brexit dezordonat, a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică, cu trei zile înaintea unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.