Ambasada SUA emite o alertă cu privire la riscul unui atentat în weekend la Johannesburg

SUA ambasada
Getty

Ambasada Statelor Unite a emis o alertă prin care avertizează cu privire la riscul unui atentat, sâmbătă, împotriva unor „adunări mari”, în nordul Johanesburgului, o informaţie pe care Guvernul sud-african nu a confirmat-o imediat.

Guvernul american a primit informaţii care arată că terorişti ar putea prevedea să comită un atentat ţintind adunări largi în perimetrul din jurul Sandton”, o zonă bogată situată la periferia de nord a centrului istoric al oraşului, se arată în această alertă publicată pe site-ul Ambasadei şi larg difuzată pe reţele de socializare, scrie AFP, citată de News.ro.

Nu există alte informaţii cu privire la calendarul, metoda sau ţinta acestui posibil atac”, se arată în alertă, în care se precizează că personalul Ambasadei Statelor Unite a fost sfătuit să evite mulţimile în acest colţ al megalopolisului în weekendul care vine.

Nu avem să adăugăm nimic în afară de ceea ce este în alertă”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite, David Feldmann.

În zona respectivă urmează să aibă loc în weekend un Gay Pride.

Citește și
Poliția
Masacru în Iran. Cel puţin 15 oameni au murit într-un atentat comis în sudul țării | VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Contactat de AFP, Guvernul sud-african şi Ministerul sud-african de Externe nu au confirmat şi nici nu au comentat aceste informaţii.

Niciun atentat nu a îndoliat Africa de Sud în ultimii ani.

Peste 1.000 de militari sud-africani luptă, începând din 2021, în Mozambic, pentru a ajuta armata să lupte împotriva unor grupări armate jihadiste care seamănă teroarea de cinci ani, care au ucis 4.300 de oameni şi au condus la deplasarea a un milion de persoane.

Luni, mai multe ambasade ale unor ţări din Occident, inclusiv cea americană, şi-au sfătuit cetăţenii să-şi limiteze deplasările în Nigeria, din cauza ameninţării crescute a unor atentate teroriste.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incident sângeros în sudul Iranului. 15 oameni au murit într-un atac
Incident sângeros în sudul Iranului. 15 oameni au murit într-un atac

Incident sângeros soldat cu moartea a cel puțin 15 oameni la o moschee șiită din sudul Iranului. Mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în lăcașul de cult.

Masacru în Iran. Cel puţin 15 oameni au murit într-un atentat comis în sudul țării | VIDEO
Masacru în Iran. Cel puţin 15 oameni au murit într-un atentat comis în sudul țării | VIDEO

Cel puţin 15 persoane au fost ucise, miercuri, într-un atac comis în principalul lăcaş de cult musulman şiit din oraşul iralian Shiraz, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Trei morți după un atac armat în Spania. Primar: Atacatorul „trăgea în toate mașinile”. VIDEO
Trei morți după un atac armat în Spania. Primar: Atacatorul „trăgea în toate mașinile”. VIDEO

Trei persoane au murit și trei au fost rănite, după un atac armat produs în Villamayor de Calatrava, în centrul Spaniei.

Kadîrov afirmă că Rusia este „prea slabă” în fața atacurilor Ucrainei și propune ștergerea orașelor de pe fața pământului
Kadîrov afirmă că Rusia este „prea slabă” în fața atacurilor Ucrainei și propune ștergerea orașelor de pe fața pământului

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a lansat încă un atac la adresa Rusiei, vizavi de răspunsul armatei lui Vladimir Putin în fața ultimelor atacuri ale forțelor ucrainene.

Rusia acuză Ucraina că pregătește un atac cu o
Rusia acuză Ucraina că pregătește un atac cu o "bombă murdară" pe propriul teritoriu. Mesajul Kremlinului către Occident

Pe de altă parte, Rusia acuză și repetă, dar fără să aducă vreo dovadă, că Ucraina ar pregăti, pe propriul teritoriu, un atac cu așa-numita "bombă murdară", cu material radioactiv.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.