Alertă în Europa. Țara în care mii de persoane au fost evacuate de teama unei posibile erupţii vulcanice

vulcan islanda

Circa 900 de seisme s-au înregistrat, luni, în sudul Islandei, au precizat autorităţile, număr care se adaugă miilor de cutremure ce au zdruncinat regiunea în ultimele săptămâni şi care ar putea fi urmate de o erupţie vulcanică semnificativă.

Circa 4.000 de persoane au fost evacuate în timpul weekendului întrucât autorităţile s-au temut că magma s-ar putea ridica la suprafaţă şi ar putea lovi un oraş costier şi o staţie geotermală, relatează Reuters, citată de Agerpres.

''Avem această enormă nesiguranţă acum; se va produce o erupţie şi, dacă da, ce fel de pagube va face'', a declarat Matthew James Roberts, director al serviciului şi al diviziei de cercetare din cadrul Biroului meteorologic islandez.

Locuitorii oraşului Grindavík au povestit că au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele la primele ore ale zilei de sâmbătă, după ce pământul s-a cutremurat, drumurile s-au fisurat, iar clădirile au suferit pagube structurale.

Hans Vera, un belgian în vârstă de 56 de ani, care locuieşte în Islanda din 1999, povesteşte că locuinţa familiei lui s-a zgâlţâit constant.

Citește și
vulcan rusia
Un vulcan din Rusia a început să erupă, iar coloana imensă de cenușă s-a ridicat până la 14 kilometri înălțime
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Valuri de erupții vulcanice 

''Nu stătea niciodată nemişcată, mereu tremura, aşa că nu aveai cum să dormi'', a declarat Vera, care în prezent se află la locuinţa cumnatei sale, într-o suburbie din Reykjavik.

''Nu doar rezidenţii din Grindavík sunt şocaţi de această situaţie, ci întreaga Islandă'', a precizat el.

Aproape toţi cei 3.800 de locuitori au reuşit să găsească cazare la membri ai familiei sau la prieteni şi doar 50-70 de persoane au apelat la centrele de evacuare, a precizat un oficial responsabil cu operaţiunea de salvare.

Câţiva evacuaţi au fost primiţi înapoi în oraş duminică pentru a-şi recupera bunuri precum documente, medicamente sau animale de companie, dar nu le-a fost permis să-şi conducă chiar ei vehiculele până la locuinţe.

''Trebuie să-ţi parchezi maşina la cinci kilometri de oraş, acolo sunt 20 de vehicule, vehicule uriaşe ale echipei de salvare, 20 de poliţişti, o mulţime de girofaruri, e ireal, de parcă ar fi o zonă de război sau ceva de genul, e cu adevărat ciudat'', a povestit Vera.

Peninsula Reykjanes este o zonă situată la sud-vest de capitală, cu o activitate vulcanică şi seismică intensă. În martie 2021, fântâni de lavă au erupt spectaculos dintr-o fisură în sol cu o lungime de 500-750 de metri din sistemul vulcanic Fagradalsfjall, aflat din regiune.

Activitatea vulcanică din zonă a continuat timp de şase luni în acel an, timp în care mii de islandezi şi turişti au vizitat regiunea. În august 2022, o erupţie cu durata de trei săptămâni s-a petrecut în aceeaşi regiune, urmată de o alta în iulie anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vulcanul Etna din Sicilia a erupt. A fost ridicat nivelul de alertă
Vulcanul Etna din Sicilia a erupt. A fost ridicat nivelul de alertă

Muntele Etna din Sicilia, cel mai mare vulcan activ din Europa, s-a trezit la viaţă în cursul nopţii şi a expulzat lavă, fără a se produce însă o ejecţie majoră de cenuşă deasupra insulei italiene din Marea Mediterană şi fără a fi raportate pagube.

Un vulcan din Rusia a început să erupă, iar coloana imensă de cenușă s-a ridicat până la 14 kilometri înălțime
Un vulcan din Rusia a început să erupă, iar coloana imensă de cenușă s-a ridicat până la 14 kilometri înălțime

Un vulcan din Peninsula Kamceatka, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, a oferit un adevărat spectacol ce a putut fi urmărit de la kilometri distanță.

Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a erupt din nou. Aeroportul din Catania a fost închis
Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a erupt din nou. Aeroportul din Catania a fost închis

Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a erupt din nou. Din cauza cenușii, a fost închis aeroportul din Catania, aflat în apropiere.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă