Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 200 de pasageri, care zbura pe ruta Poznan - Londra

Avion
Shutterstock

Un avion de pasageri ce zbura din Polonia către Londra a fost obligat să-şi întrerupă zborul şi să aterizeze în Germania după o alertă cu bombă, informează luni DPA.

Peste 200 de pasageri şi echipajul au fost aduşi în aeroportul oraşului Paderborn (vest) luni dimineaţă devreme, a declarat poliţia, adăugând că nu a existat niciun pericol imediat.

Nu au fost găsite obiecte suspecte în timpul verificării aparatului Airbus A321 operat de o companie aeriană ungară, potrivit poliţiei. În timpul operaţiunii au fost folosiţi câini dresaţi special.

Informaţia despre ameninţarea cu bombă a venit de la controlul traficului aerian polonez, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Ameninţarea fusese primită prin telefon, dar mai multe detalii nu au fost disponibile iniţial, potrivit Agerpres.

Avionul de pasageri a decolat duminică noapte din oraşul polonez Poznan, înainte de a ateriza pe aeroportul Paderborn/Lippstadt la ora 22:05 (21:05 GMT) în urma ordinelor companiei aeriene.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aeroportul nu a fost redeschis până luni dimineaţă devreme.

Iniţial nu a fost clar când cei 199 de pasageri şi 7 membri ai echipajului ar putea să-şi continue zborul. Potrivit poliţiei, ei urmau să fie cazaţi în hoteluri din apropiere "dacă este posibil".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.