Alegeri prezidențiale în Slovacia. Un pro-rus și un pro-ucrainean se luptă pentru șefia unei țări deja divizată

pellegrini korcok
Colaj foto: Getty/AFP

Slovacii votează sâmbătă în primul tur al alegerilor prezidenţiale, un scrutin care pare a fi o confruntare între un reprezentant al taberei de guvernământ apropiat de Rusia şi un candidat pro-ucrainean susţinut de opoziţie.

Conform sondajelor, preşedintele Parlamentului, Peter Pellegrini (foto, dreapta), este creditat cu 37% din intenţiile de vot, comparativ cu 36% pentru Ivan Korcok (foto, stânga), fost ministru de Externe şi diplomat veteran.

Dacă niciunul dintre cei nouă candidaţi nu obţine mai mult de 50% din voturi, va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin, la 6 aprilie.

Votul se încheie la ora locală 22:00 (21:00 GMT). Nu sunt aşteptate sondaje la ieşirea de la urne, comentează AFP, citată de Agepres.

Pellegrini, fost şef de guvern, are sprijinul actualului premier populist Robert Fico, care refuză să ofere ajutor militar Ucrainei, a pus sub semnul întrebării suveranitatea acestei ţări şi a cerut pace cu Rusia.

Citește și
patriot
Slovacia doreşte să cumpere un sistem de apărare antiaeriană Patriot de la Statele Unite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce a votat, el a subliniat că Slovacia va rămâne ancorată în Uniunea Europeană şi NATO, în ciuda declaraţiilor lui Fico.

"Chiar dacă vorbim despre o politică externă mai suverană, aceasta nu înseamnă că direcţia politicii externe a Slovaciei ar trebui să se schimbe", a spus el.

Korcok, pe de altă parte, apără cauza ucraineană. El are opinii similare cu preşedinta în exerciţiu, Zuzana Caputova, un critic vocal al guvernului, care a decis să nu candideze pentru un al doilea mandat.

"Oamenii ştiu ce apăr. Acum depinde de ei să meargă să voteze", a spus Korcok după ce a votat la rândul său.

Votând în oraşul Pezinok, la est de Bratislava, Caputova a spus că speră că succesorul ei va "reprezenta ţara noastră bine în străinătate".

Printre ceilalţi candidaţi din cursă, euroscepticul Stefan Harabin, în vârstă de 66 de ani, care l-a lăudat în mod deschis pe preşedintele rus Vladimir Putin, este al treilea în sondaje.

Analiştii estimează că un preşedinte susţinut de Fico ar putea consolida politica externă anti-Ucraina a guvernului acestei ţări de 5,4 milioane de locuitori, care este membră a NATO şi UE.

Războiul din Ucraina i-a divizat pe slovaci

"Pellegrini (...) va acţiona cel mai probabil ca un aliat" al guvernului lui Fico, a declarat pentru AFP analistul Pavol Babos din Bratislava, în timp ce Ivan Korcok va fi cel mai probabil "contraponderea" sa. "El va folosi diverse instrumente pentru a corecta tendinţele lor antidemocratice", a adăugat el.

Războiul din Ucraina vecină i-a divizat pe slovaci în timpul campaniei electorale.

În ultima dezbatere înainte de vot, Pellegrini, în vârstă de 48 de ani, a cerut "o încetare imediată a focului şi deschiderea discuţiilor de pace" dintre Kiev şi Moscova.

O poziţie denunţată de Korcok, în vârstă de 59 de ani.

"Federaţia Rusă a călcat în picioare dreptul internaţional (...) Nu cred că Ucraina trebuie să renunţe la o parte din teritoriul său pentru a obţine pacea", a declarat el pentru AFP. "Pacea nu poate fi sinonimă cu capitularea", a mai spus el.

Korcok este susţinut de opoziţie, care consideră că o victorie a lui Pellegrini ar deschide calea pentru graţierea prezidenţială a aliaţilor guvernului vinovaţi de corupţie.

De-a lungul anilor, Robert Fico i-a permis lui Pellegrini să ajungă în diferite funcţii, inclusiv cea de preşedinte al Parlamentului.

Acesta din urmă a devenit el însuşi prim-ministru după căderea guvernului Fico în 2018, în urma uciderii jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei sale.

Cazul a declanşat demonstraţii ample care l-au forţat pe Robert Fico să demisioneze, deoarece jurnalistul investiga legăturile dintre partidul său Smer-SD şi mafia italiană.

Deşi funcţiile sale sunt în esenţă protocolare, şeful statului slovac ratifică tratatele internaţionale, numeşte judecătorii principali şi este comandantul suprem al forţelor armate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
După Ungaria, un alt stat european va fi următoarea bătaie de cap a UE. Liderul care ia exemple din cartea de joc a lui Orban
După Ungaria, un alt stat european va fi următoarea bătaie de cap a UE. Liderul care ia exemple din cartea de joc a lui Orban

Premierul slovac Robert Fico devine o problemă serioasă pentru Uniunea Europeană, fiind acuzat că încearcă, printre altele, „să creeze un stat mafiot... în care obiectivul principal este de a menține piramida puterii în funcțiune”.

Slovacia doreşte să cumpere un sistem de apărare antiaeriană Patriot de la Statele Unite
Slovacia doreşte să cumpere un sistem de apărare antiaeriană Patriot de la Statele Unite

Slovacia doreşte să discute despre achiziţionarea unui sistem de apărare antirachetă Patriot din Statele Unite.

Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”
Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”

Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO şi este pregătită să opune veto-ul aderării ţării dacă este necesar, a declarat sâmbătă premierul Robert Fico la postul public de radio RTVS, informează dpa.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.