Alegeri pentru președinția Parlamentului European. Cine sunt candidații și care este marele favorit

parlamentul european
Getty

Marți, 18 ianuarie, au loc alegerile pentru președinția Parlamentului European, după decesul social-democratului David Sassoli, de 65 de ani, care deținea această funcție din 2019.

 

Parlamentarii europeni au de ales între patru candidați la alegerile care au loc marți la Strasbourg. Principala favorită este prim-vicepreședintele și actualul președinte interimar Roberta Metsola (Grupul PPE).

Susţinută de familia sa politică, cea mai numeroasă din Parlamentul European, şi, probabil, de alţi eurodeputaţi din diferite grupuri, Roberta Metsola, de 42 de ani, are toate şansele să devină prima femeie preşedinte al Parlamentului European din ultimii 20 de ani şi primul lider al unei instituţii europene care provine din Malta, cea mai mică ţară din UE.

Citește și
Dacian Ciolos
Dacian Cioloş a demisionat de la conducerea grupului Renew Europe din Parlamentul European
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Metsola își va disputa funcția cu eurodeputata suedeză Alice Bah Kuhnke, fost ministru în guvernul de la Stockholm, candidata Verzilor la funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Fosta prezentatoare TV Alice Bah Kuhnke are 50 de ani, este eurodeputată începând din 2019 şi vicepreşedinte al grupului Verzilor din Parlamentul European.

O altă candidată la șefia Parlamentului European este spaniola Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL), în timp ce singurul candidat bărbat este polonezul Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni).

Social-democratul italian David Sassoli a decedat marți, 11 ianuarie, la 65 de ani. Sassoli era președinte al PE din 2019, iar mandatul său se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Care este cauza morții lui David Sassoli, președintele Parlamentului European
Care este cauza morții lui David Sassoli, președintele Parlamentului European

Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a murit, în noaptea de luni spre marți, după mai multe săptămâni petrecute în spital.

Dacian Cioloş a demisionat de la conducerea grupului Renew Europe din Parlamentul European
Dacian Cioloş a demisionat de la conducerea grupului Renew Europe din Parlamentul European

Dacian Cioloş a anunțat că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, pentru a se concentra pe mandatul de lider al USR, obţinut la Congresul recent al formaţiunii.

Parlamentul European cere integrarea României și Bulgariei în spaţiul Schengen
Parlamentul European cere integrarea României și Bulgariei în spaţiul Schengen

Eurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.