Acuzații fără precedent aduse președintelui Bulgariei. În ce funcție și-a numit soția

×
Codul embed a fost copiat

Scandal de proporții în Bulgaria. Președintele Rumen Radev este acuzat că și-ar fi numit viitoarea soție în cadrul Forțelor Aeriene și i-a acordat o locuință de serviciu, iar parchetul de la Sofia a dat publicității interceptări în acest dosar.

În dovezile deţinute de procuratura de la Sofia, ar fi vorba de tăinuire de documente legate de verificarea de anul trecut a conflictului de interese împotriva lui Radev.

În dosar apar trei înregistrări audio şi transcrierea acestora din timpul unor convorbiri interceptate prin intermediul unor Mijloace Speciale de Interceptare.

Este primul caz din istoria recentă a Bulgariei în care Parchetul anunţă oficial suspiciuni cu privire la comiterea unei infracțiuni de către șeful statului. Mandantul acestuia ar expira peste doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proteste violente în Bulgaria. Cetățenii, nemulțumiți de raționalizarea apei
Proteste violente în Bulgaria. Cetățenii, nemulțumiți de raționalizarea apei

30 de manifestanți şi doi membri ai forţelor de ordine au avut nevoie de asistenţă medicală luni seară, la Sofia, după un protest în fața Ministerului bulgar al Dezvoltării Regionale.

Directoarea generală FMI: Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2023
Directoarea generală FMI: Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2023

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR.

Proteste în Bulgaria, după ce un oraș a rămas fără apă: ”Este rezultatul furturilor”
Proteste în Bulgaria, după ce un oraș a rămas fără apă: ”Este rezultatul furturilor”

La Sofia a avut loc un amplu protest al locuitorilor unui oraş situat la 30 de kilometri de capitala bulgară, care nu mai are apă curentă de aproape 2 luni.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă