Actorul Kevin Spacey, dat în judecată pentru că ar fi agresat sexual doi băieţi de 14 ani în anii '80

Kevin Spacey
Getty

Doi bărbaţi l-au dat în judecată pe Kevin Spacey susţinând că au fost agresaţi sexual de actor pe când aveau vârsta de 14 ani, în anii 1980, informează News.ro, care citează Variety.

Unul dintre reclamanţi este Anthony Rapp, actorul care a făcut primele acuzaţii împotriva lui Spacey în octombrie 2017.

În documentele depuse miercuri, la New York, este susţinut că Spacey l-a invitat pe Rapp la o petrecere în apartamentul lui, în 1986. Acolo, susţine Rapp, actorul l-a dus în patul lui. Rapp a precizat că a putut să fugă în baie şi, mai târziu, să iasă din apartament.

Al doilea reclamant, identificat doar ca C.D., a spus că l-a întâlnit pe Spacey în 1981, când urma cursurile lui de actorie.C.D. avea atunci vârsta de 12 ani.

Potrivit plângerii, cei doi s-au întâlnit din nou când C.D. avea 14 ani şi Spacey l-a invitat în apartamentul lui, unde, susţine reclamantul, au întreţinut relaţii sexuale. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori ulterior, iar la ultima întâlnire, băiatul a refuzat să întreţină raporturi sexuale şi a reuşit să plece din apartamentul actorului.

Citește și
Robin Wright plaja
Robin Wright, din House of Cards, poze rare în costum de baie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În documentele din proces, ambii susţin că au suferit traume psihologice în urma abuzurilor lui Spacey.

Când Rapp a făcut primele acuzaţii în urmă cu trei ani, actorul a spus că nu îşi aminteşte incidentul şi că, dacă s-a întâmplat, a fost rezultatul unui comportament nepotrivit pus pe seama consumului de alcool.

Kevin Spacey a fost implicat în procese civile şi penale în Nantucket şi Los Angeles, însă nu a fost tras la răspundere până acum. Cazul din Nantucket a fost respins după ce reclamantul a invocat dreptul dat de Al Cincilea Amendament din Constituţie de a nu depune mărturie. Cel din Los Angeles - în care a fost acuzat de agresiune sexuală asupra unui maseur - a fost respins după ce reclamantul a murit din cauze naturale.

Actorul a fost, de asemenea, subiectul mai multor anchete la Londra.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imaginea care i-a enervat pe britanici. Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, pe tronul de la Palatul Buckingham
Imaginea care i-a enervat pe britanici. Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, pe tronul de la Palatul Buckingham

Casa Regală din Marea Britanie este implicată într-un nou scandal legat de Jeffrey Epstein. Presupusa complice a acestuia s-a pozat pe tronul de la Palatul Buckingham alături de celebrul actor Kevin Spacey, scrie CNN.

Robin Wright, din House of Cards, poze rare în costum de baie
Robin Wright, din House of Cards, poze rare în costum de baie

Actrița Robin Wright, care a jucat alături de Kevin Spacey în serialul „House of Cards”, apare rar îmbrăcată sumar. Recent, ea a dezvăluit una dintre fotografiile ei favorite.

VIDEO. Mesaj ciudat de Crăciun al lui Kevin Spacey: ”Îl puteţi ucide cu bunătate”
VIDEO. Mesaj ciudat de Crăciun al lui Kevin Spacey: ”Îl puteţi ucide cu bunătate”

Actorul Kevin Spacey a publicat şi anul acesta un mesaj video bizar de Crăciun, în care îl întruchipează pe Frank Underwood, personajul pe care l-a jucat în serialul „House of Cards”.

Kevin Spacey nu va fi pus sub acuzare într-un caz de agresiune după ce reclamantul a murit
Kevin Spacey nu va fi pus sub acuzare într-un caz de agresiune după ce reclamantul a murit

Actorul Kevin Spacey nu va fi pus sub acuzare într-un caz de agresiune, după ce reclamantul a murit, scrie Variety.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.