Accident grav în Germania. Cel puțin cinci oameni au murit, după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă | GALERIE FOTO

accident germania
Foto: Getty Images

Cel puţin cinci persoane au murit, iar altele sunt rănite după ce un autocar cu 53 de pasageri a făcut accident şi s-a răsturnat pe autostradă, în apropiere de oraşul Leipzig din estul Germaniei, relatează presa locală.  

Accidentul s-a petrecut pe autostrada A9 din Saxonia, miercuri dimineaţă, când un autocar al companiei Flixbus, cu 53 de pasageri şi doi şoferi la bord, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în circumstanţe încă neclare. Poliţia a emis o alertă de situaţie de urgenţă gravă.

Autobuzul Flixbus plecase din Berlin la ora locală 8.00 şi se îndrepta spre Zurich. Următoarea oprire ar fi trebuit să fie Nürnberg, însă călătoria s-a încheiat brusc în apropiere de Leipzig, în jurul orei 9:45.

Autobuzul a părăsit brusc carosabilul între ieşirea spre Wiedemar şi ieşirea spre Schkeuditzer Kreuz (în direcţia München). A ieşit de pe autostradă, a intrat într-un grup de copaci şi s-a răsturnat. Paasagerii au fost smulşi din scaune din cauza impactului, iar autocarul a fost grav avariat.

Autostrada A9 a fost complet închisă, iar poliţia şi serviciile de urgenţă au declanşat o operaţiune de amploare, fiind trimis la faţa locului inclusiv cinci elicoptere, relatează Bild.

Citește și
politie
Accident grav în Capitală. Două persoane au ajuns la spital, după ce un motociclist a intrat într-un perete
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mai mulţi pasageri au fost răniţi, unii dintre ei grav. Poliţia nu a fost în măsură să ofere deocamdată numărul exact de victime. De asemenea, nu sunt disponibile informaţii privind identitatea victimelor.

Poliţia a înfiinţat o linie telefonică de informare şi pentru întrebări din partea rudelor.

Gravul accident de miercuri nu este primul în care este implicat un autocar Flixbus pe această porţiune de autostradă. În mai 2019, un accident similar a avut loc la doar 15 kilometri mai la sud, tot pe A9. Şi atunci, autocar s-a răsturnat, o femeie a murit şi peste 70 de persoane au fost rănite, unele dintre ele grav.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Plan Roşu de Intervenţie în Constanţa. Un microbuz plin cu persoane s-a ciocnit cu un autoturism
Plan Roşu de Intervenţie în Constanţa. Un microbuz plin cu persoane s-a ciocnit cu un autoturism

La fața locului au fost trimise autospeciale pentru victime multiple și ambulanțe. Patru copii și cinci adulți au fost transportați la spital.

Accident grav în Capitală. Două persoane au ajuns la spital, după ce un motociclist a intrat într-un perete
Accident grav în Capitală. Două persoane au ajuns la spital, după ce un motociclist a intrat într-un perete

Un bărbat de 32 de ani și o tânără de 22 au ajuns marți seară la spital, în urma unui accident petrecut în Pasajul Unirii din Capitală. Cei doi se aflau pe o motocicletă, care a intrat în perete.

Accident grav pe o șosea din Covasna. Două autoturisme şi un microbuz de elevi s-au ciocnit
Accident grav pe o șosea din Covasna. Două autoturisme şi un microbuz de elevi s-au ciocnit

Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz şcolar în care se aflau 15 elevi s-a produs, marţi dimineaţă, în judeţul Covasna, pe DN11 Braşov-Târgu Secuiesc.

 

Greșeala făcută de șoferul unei dube cu numere bulgărești, la Constanța. Trei răniți, unul în stare gravă
Greșeala făcută de șoferul unei dube cu numere bulgărești, la Constanța. Trei răniți, unul în stare gravă

Accident grav în noaptea de luni spre marți, la Constanța. Trei bărbați au ajuns la spital, după ce duba în care se aflau s-a izbit puternic de un gard.

Accident cumplit în Pașcani. Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un camion
Accident cumplit în Pașcani. Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un camion

Două persoane au murit, luni, într-un accident îngrozitor petrecut în Pașcani, județul Iași.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.