Academia Americană de Film transmite noi informații privind incidentul cu Will Smith. „I s-a cerut să plece de la ceremonie”

will smith, oscaruri
Getty

Academia Americană de Film l-a invitat miercuri pe Will Smith să trimită o declaraţie scrisă privind comportamentul său la gala premiilor Oscar, unde l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock în urma unui comentariu al acestuia despre soţia lui, relatează EFE.

Potrivit unui comunicat remis EFE, actorul are termen de 15 zile pentru a trimite această declaraţie, înainte de 18 aprilie când Academia Americană de Arte şi Ştiinţe Cinematografice prevede să adopte o măsură disciplinară ce ar putea merge de la suspendare, sau orice altă sancţiune, şi până la expulzarea din rândurile sale.

De asemenea, instituţia a precizat că i-a cerut lui Will Smith să abandoneze ceremonia după incident însă el a refuzat, deşi a admis că "ar fi putut să gestioneze în alt mod situaţia".

Clarificarea intervine după ce una dintre prezentatoarele galei, Wanda Sykes, a criticat în emisiunea lui Ellen DeGeneres faptul că Academia a fost prea permisivă cu actorul. Potrivit ei, faptul că Will Smith a fost lăsat să se bucure în continuare de ceremonia premiilor Oscar a transmis "un mesaj incorect" spectatorilor.

Academia ş-a ridicat tonul în ultimul său comunicat, în care califică acţiunea lui Smith drept un lucru "traumatizant" şi cu "un impact profund" fiind transmis în direct la televiziune. Instituţia a ţinut să-i prezinte scuze lui Chris Rock, căruia i-a mulţumit pentru "rezilienţa" de care care a dat dovadă pe scenă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Ne cerem scuze şi invitaţilor şi spectatorilor noştri pentru cele întâmplate în ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment de celebrare", se arată în comunicat. "Lucrurile s-au desfăşurat într-un mod în care nu am fi putut să-l anticipăm", subliniază Academia care acordă premiile Oscar.

Deşi printre măsurile prevăzute se număra şi retragerea premiului Oscar pe care Will Smith l-a câştigat pentru interpretarea sa în filmul "King Richard", comunicatul nu face referire la această posibilitate, limitându-se la aplicarea de "alte acţiuni".

Miercuri, Consiliul de administraţie al Academiei "a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Will Smith pentru încălcări ale politicilor Academiei, care includ contact fizic inadecvat, comportament abuziv sau periculos şi compromiterea integrităţii Academiei", se arată în comunicat.

O eventuală "acţiune disciplinară" împotriva sa va fi discutată în cadrul unei reuniuni programate pentru 18 aprilie şi ar putea include suspendarea sau excluderea lui Will Smith din Academie, care este formată din mii de membri, se precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.