A scăpat cu viață din tragedia din Etiopia pentru că a întârziat 2 minute la îmbarcare

Ethiopian Airlines
Agerpres

Cel puțin 2 oameni consideră că au primit a doua șansă la viață după ce au ratat zborul operat de Ethiopian Airlines, care s-a transformat într-o tragedie.

Potrivit Russia Today, două minute au făcut diferența dintre viață și moarte pentru Antonis Mavropoulos, care a întârziat la poartă de îmbarcare și nu a mai putut urcă în avion.

"Vedeam lumea cum urcă în avion. Am fost foarte furios că nu m-au lăsat și pe mine să urc", a declarat el pentru postul grecesc Alpha TV, amintindu-și cum furia i-a dispărut instant după ce a aflat că aparatul Boeing 737 MAX s-a prăbușit după doar 6 minute de la decolare.

Iar după șocul inițial provocat de o asemenea știre, grecul spune că și-a dat seama că a fost "ziua lui norocoasă".

Citește și
Prima imagine de la locul în care s-a prăbușit avionul companiei Ethiopian Airlines, în care se aflau 157 de persoane
Primele țări care suspendă folosirea avioanelor Boeing 737 Max 8, după tragedia din Etiopia
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mavropoulos nu este singurul care crede că a fost ziua lui norocoasă. Ahmed Khalid a pierdut și el zborul spre Nairobi, după ce zborul lui de lagatura din Dubai spre Addis Ababa a fost întârziat.

Pasageri din peste 30 de ţări se aflau la bordul avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit duminică dimineaţă la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, a anunţat directorul general al companiei aeriene, Tewolde Gebre Mariam, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Problemele întâmpinate de cele 2 avioane Boeing noi, care s-au prăbușit în ultimele luni
Problemele întâmpinate de cele 2 avioane Boeing noi, care s-au prăbușit în ultimele luni

157 de persoane au murit, duminică, după ce un avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbușit. Același tip de aeronavă a fost implicată și în tragedia din Indonezia, de la finalul lui octombrie 2018, când 157 și-au pierdut viața.

Primele țări care suspendă folosirea avioanelor Boeing 737 Max 8, după tragedia din Etiopia
Primele țări care suspendă folosirea avioanelor Boeing 737 Max 8, după tragedia din Etiopia

Autoritatea aeronautică din China a solicitat tuturor companiilor aeriene care folosesc avioane Boeing 737 Max 8 să le oprească la sol, ca urmare accidentului aviatic din Etiopia, în urma căruia 157 de persoane și-au pierdut viața.

Un parlamentar a anunțat că soția și cei 2 copii au murit în tragedia din Etiopia
Un parlamentar a anunțat că soția și cei 2 copii au murit în tragedia din Etiopia

Anton Hrnko, parlamentar slovac în vârstă de 64 de ani, a scris pe Facebook că și-a pierdut soția și cei doi copii în tragedia aviatică din Etiopia.

În avionul prăbuşit în Etiopia erau pasageri din 35 de ţări, inclusiv din UE şi SUA
În avionul prăbuşit în Etiopia erau pasageri din 35 de ţări, inclusiv din UE şi SUA

Un avion Ethiopian Airlines cu 157 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, la câteva minute după decolare. 

Avionul prăbușit în Etiopia: 157 de morți. Pilotul ceruse să revină pe aeroport
Avionul prăbușit în Etiopia: 157 de morți. Pilotul ceruse să revină pe aeroport

Avionul unei companii aeriene din Etiopia, care transporta 149 de pasageri și opt membri ai echipajului, s-a prăbușit duminică, în timpul zborului spre Kenya.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.