9 membri ai unei familii au murit după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit

Frații Jim și Kirk Hansen
CNN

Nouă persoane, reprezentând patru generații ale unei familii din Idaho Falls, au murit în accidentul aviatic ce a avut loc în statul american Dakota de Sud, în timp ce membrii acestei familii se întorceau de la vânătoare.

Frații Jim și Kirk Hansen, fondatorii unei companii de sănătate și wellness, se aflau în avionul Pilatus PC-12 împreună cu tatăl lor, Jim Hansen Sr. (81 de ani), în momentul în care avionul s-a prăbușit în Chamberlain, Dakota de Sud, au anunțat reprezentanții companiei Kyäni.

În accident au murit, de asemenea, fiul lui Jim Hansen Jr., Jake Hansen, fiul lui Jake, Houston (7 ani), fii lui Kirk Hansens, Stockton și Logan, precum și ginerii acestuia, Kyle Naylor și Tyson Dennert, scrie CNN.

Trei persoane au supraviețuit. Este vorba despre alți fii ai lui Jim și Kirk Hansen, precum și un ginere al lui Jim Hansen Jr.

Citește și
asasini mexic
Momentul în care un pacient a fost răpit de asasini, apoi a fost găsit tranșat. VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Avionul Pilatus PC-12 s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Potrivit unor surse, membrii familiei Hansen se întorceau de la o partidă de vânătoare.

Pentru regiunea în care s-a produs accidentul aviatic fusese emisă o alertă meteorologică privind producerea unei furtuni de iarnă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Orașul german „invadat” de cerșetorii români: „Refuză orice fel de ajutor”
Orașul german „invadat” de cerșetorii români: „Refuză orice fel de ajutor”

Un oraș din Germania se confruntă cu o problemă ce a căpătat proporții în ultima vreme: cerșetorii din România.

Momentul în care un pacient a fost răpit de asasini, apoi a fost găsit tranșat. VIDEO
Momentul în care un pacient a fost răpit de asasini, apoi a fost găsit tranșat. VIDEO

Momentul în care un pacient dintr-un spital mexican a fost răpit de asasini plătiți a fost surprins pe camerele de supraveghere din unitatea medicală. Mai târziu, trupul bărbatului a fst găsit tranșat.

Momentul în care o tânără îl confruntă pe cel care transformat-o în sclavă sexuală la 14 ani
Momentul în care o tânără îl confruntă pe cel care transformat-o în sclavă sexuală la 14 ani

Momentul în care o tânără yazizi îl confruntă pe jihadistul ISIS care a răpit-o și violat-o atunci când ea avea doar 14 ani a devenit viral pe rețelele de socializare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.