Cele mai noi și interesante telefoane ale momentului: Nokia G22, pe care-l putem repara chiar noi, și Motorola Razr 40 flip

×
Codul embed a fost copiat

La iLikeIT avem o "recoltă de vară" în materie de telefoane. Mai mulți producători au adus pe piață noi modele, pentru toate buzunarele.

Nokia G22 este unul dintre puținele telefoane pe care oamenii și le pot repara acasă.

Este un telefon din plastic solid, care poate fi desfăcut foarte ușor, poate fi scăpat, nu se întâmplă nimic, iar bateria poate fi schimbată acasă, inclusiv partea de jos, unde avem modulul de jack și de încărcare, trebuie doar să fie desfăcute șuruburile și schimbată piesa, care nu costă foarte mult.

Mai mult, la placa de bază, mufele se scot foarte ușor, se scoate bateria, apoi se poate înlocui.

Citește și
ilikeit
iLikeIT. Cele mai bune soluții de back-up pentru păstrare fotografiilor în siguranță
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Telefonul poate fi folosit pe o perioadă mai lungă de timp și, cumva, datorită noilor legi la care lucrează cei din Uniunea Europeană o să vedem tot mai des astfel de telefoane pe care noi am putea să le reparăm acasă. Are nevoie doar de un pic de îndemânare.

Nokia G22 este un telefon accesibil, are un preț sub 1.000 lei, care poate să-și facă treaba foarte bine, mai ales pentru cei care nu sunt foarte pretențioși și caută un telefon de vorbit pe Whatsapp, un Facebook, un Messenger și ... cam atât.

Motorola Razr 40, telefon pliabil

Motorola Razer 40. Razer este unul dintre cele mai vechi nume, să zicem, din lumea telefoanelor.

Este un telefon de tip ”flip”, adică se poate închide și se poate folosi așa, îndoit. Apoi se poate deschide când este nevoie de un ecran mai mare.

Este foarte bine făcut, pentru că acea curbură de la jumătate ecranului abia se vede, se simte foarte puțin cu degetul.

Motorola Razr 40 este un telefon atent lucrat, este dotat cu un fel de piele ecologică, ecranul ocupă întreaga suprafață. Senzorul de amprentă este integrat în butonul de pornire.

Ecranul se mișcă inclusiv în jurul camerelor, atât de bine este integrat și sunt foarte multe situații în care am folosit acest telefon doar așa, închis. De exemplu, Spotify arată foarte drăguț atunci când telefonul este închis, putem să selecăm melodiile direct de pe ecranul mic, înjumătățit, fără să mai desfaceți telefonul, așa cum se întâmplă cu alte telefoane de tip flip.

Telefonul costă în jur de 6.000 lei, acum. Motorola Razr 40 folosește un procesor de generația trecută. Nu este cel mai nou procesor pe care îl găsim pe flagship-urile de anul acesta.

Un utilizator obișnuit n-ar simți diferența legat de cameră. Avem două ultra-wide și wide și o să-și facă treaba foarte bine. Ține și bateria ok, deci este un telefon interesant.

Oppo A98

O să trecem la ceva mai accesibil în zona de mid-range, unde sunt foarte multe telefoane. Acesta este Oppo A98 și costă 1.600 lei. Era vreo 1.800 lei la lansare, acum o lună. Și el mizează foarte mult pe design.

Ecranul are 6,7 inci și un ecran cu 120 de hertz. Marginile, un pic mai mari în partea de jos, dar -pentru cei care consumă jocuri din când în când și video - este un ecran luminos care se vede foarte bine.

Pe partea de cameră avem câteva, să zicem, jucării interesante. Avem 1X și 2X, evident pentru fotografii mai zoom-ate, cu modul portret și cu tot ce trebuie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vreți să învățați să stăpâniți Inteligența Artificială? Sunt cursuri gratuite pe internet pentru ChatGPT sau alte aplicații
Vreți să învățați să stăpâniți Inteligența Artificială? Sunt cursuri gratuite pe internet pentru ChatGPT sau alte aplicații

Pentru cei care vor să învețe să lucreze și să stăpânească Inteligența Artificială, există cursuri gratuite pe internet! Care sunt acestea și ce beneficii au cei care le fac, aflăm de la Marian Andrei la iLikeIT.

iLikeIT. Cele mai bune soluții de back-up pentru păstrare fotografiilor în siguranță
iLikeIT. Cele mai bune soluții de back-up pentru păstrare fotografiilor în siguranță

Dacă vrem să păstrăm fotografiile în siguranță, trebuie să ne gândim la soluții de back-up.

Cum funcționează aplicația de parenting MommyHAI. Detalii la iLikeIT
Cum funcționează aplicația de parenting MommyHAI. Detalii la iLikeIT

Astăzi, la iLikeIT, vorbim despre o aplicație pentru mămici, dar care poate fi folisită și de tătici.

Trei dintre cele mai uimitoare computere în 2023: Acer Predator Helios 300 Spatial LABS, Lenovo Yoga 9i, Dual Asus ROG ALLY
Trei dintre cele mai uimitoare computere în 2023: Acer Predator Helios 300 Spatial LABS, Lenovo Yoga 9i, Dual Asus ROG ALLY

Ne uităm astăzi la câteva dintre cele mai interesante computere de pe piață, prezentate de Marian Andrei la iLikeIT.

VIDEO. Prezentatorii Știrile Pro TV, Andreea Marinescu și Mihai Dedu, cu gurile căscate de uimire. Ce au văzut, în direct
VIDEO. Prezentatorii Știrile Pro TV, Andreea Marinescu și Mihai Dedu, cu gurile căscate de uimire. Ce au văzut, în direct

Marian Andrei, realizatorul emisiunii iLikeIT, i-a lăsat, vineri, cu gurile căscate pe colegii lui de la Știrile Pro TV ale dimineții, Andreea Marinescu și Mihai Dedu. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.