Aplicația cu care trei elevi din Timișoara vor reprezenta România în finala unui concurs internaţional de IT

×
Codul embed a fost copiat

Trei elevi din Timișoara vor reprezenta România în finala unui concurs internaţional de IT. Tinerii au creat o aplicație care semnalează site-urile unde apar informaţii false și speră să câștige premiul cel mare.

Concursul, lansat în 2013 cu sprijinul Comisiei Europene, a atras în fiecare an mai mulți participanți. În 2019 de exemplu, au fost implicați peste 4 milioane de adolescenți, iar media de vârstă a fost 11 ani.

Șase țări din Uniunea Europeană, printre care și România, s-au înscris la concursul EU Code Week - un concurs dedicat tinerilor pasionaţi de tehnologie.

Anul acesta, ţara noastră va fi reprezentată de trei elevi de clasa a XI-a, din Timișoara, desemnaţi în urma unui concurs la care au participat 78 de tineri din toată ţara. Pentru premiul european, concurenţii au realizat o aplicaţie pentru combaterea ştirilor false.

Elev: "În momentul în care ești în articol și dai click pe el, se deschide interfața noastră, care îți dă scorul de cât de încredere este site-ul pe care te afli, îți interpretează scorul ca fiind o minciună, un adevăr sau așa și așa, pe la mijloc și îți sugerează o altă listă de site-uri de pe care te poți documenta despre același subiect".

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pentru combaterea știrilor false sunt luate în calcul inclusiv review-urile celor care accesează site-urile.

Vlad Pintea, elev: "Dacă mulți utilzatori spun că acest site este bun, este o șansă mai mare ca știrea citită să fie un adevăr".

Promovarea aplicației reprezintă o parte importantă a proiectului.

Ioana Satmari, elevă: ”Va fi într-un magazin de aplicații și cum este disponibilă pentru foarte multe sisteme de operare, va fi pe mai multe tipuri de magazine".

Finala se va desfășura online din cauza pandemiei.

Renata Boar, profesor coordonator: "Concursul este organizat de Uniunea Europeană, pentru a scoate în evidență creativitatea și inteligența elevilor. Trebuie să trimită extensia la browser într-un video de prezentare de 3 minute”.

Ultima etapă a concursului va avea loc pe 14 octombrie, iar câştigătorii vor primi un premiu în bani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată

Inteligența artificială și realitatea augmentată s-au îmbinat perfect cu arta și știința. Peste 150 de instalații interactive și inedite, realizate de artiști români și străini, au fost prezentate la un festival aflat la a doua ediție.  

Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România
Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România

Numărul persoanelor care dezvoltă cancer de piele este tot mai mare. Cauzele sunt multiple: expunerea la soare fără protecție solară, bronzul artificial, la solar, dar și schimbările climatice.

Alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au secțiune dedicată pe stirileprotv.ro, actualizată în timp real
Alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au secțiune dedicată pe stirileprotv.ro, actualizată în timp real

Site-ul StirileProtv.ro are secțiune dedicată alegerilor din 9 iunie. Este actualizată în timp real cu informații despre candidați și partide, dar conține și reportaje ori articole verificate de jurnaliștii PRO TV.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.