A deschis un mail de la "Universitatea Bucureşti", dar în final a ajuns la poliţie

×
Codul embed a fost copiat

Mare atenție la e-mailurile pe care le primiți. Verificați sursa lor, în special dacă au mesaje care vă pun să plătiți ceva, ori vă cer să vă transmiteți datele.

Avertismentul vine de la Centrul Național pentru Securitate Cibernetică, după ce au apărut cazuri în care un email dat în numele Universității București conținea de fapt un atac de tip spion, care dacă infectează calculatorul sau telefonul trimite infractorilor datele personale, conturile și parolele victimei.

Cazul este acum, în atenția poliției.

Un mesaj malițios a fost primit de angajatul unei companii care lucra cu oferte de felul celor despre care se vorbește în document. Mailul a fost trimis la țintă sigură, expeditorul susține că e Universitatea București. Universitatea a dezmințit implicarea în așa ceva, evident, și a trimis cazul la poliție. Cel mai simplu e să verificam și telefonic dacă persoană care apare în email chiar a trimis acel mesaj.

Atacatorii se folosesc tot mai des de imaginea sau reputația unor instituții publice sau companii private din România pentru a transmite aceste capcane. Ce înseamnă #ransomware și #malware.

Citește și
atac cibernetic
Atacuri cibernetice masive la adresa României, din spațiul estic. MAE a căzut victimă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mihai Rotariu, CERT-RO: „Ransomware este extrem de simplu: practic datele de pe calculator sunt luate ostatice. Atacatorii criptează datele cu o cheie pe care doar ei o dețin și ne cer o recompensă în bitcoin, de regulă, ca să nu existe trasabilitatea banilor, ca să ne deblocheze datele. La malware sunt mai multe posibilități: în primul rând tre să fim conștienți că atacatorul are controlul asupra computerului nostru, pot vedea activitatea noastră, inclusiv online, ne pot extrage date personale, financiare”

Dacă ați căzut victimă unei astfel de tentative, nu ezitați să raportați problema la CERT-RO. Serviciul are un număr de urgență 1911, la care puteți suna și unde primiți sfaturi cu ce e de făcut.

Foarte vulnerabile au devenit de azi înainte toate calculatoarele care încă mai au sistemul de operare Windows 7, pentru care compania producătoare a anunțat că nu mai livrează actualizări de securitate.

Mihai Rotariu, CERT-RO: „Putem să-l folosim în continuare pentru browsing personal, dar nu recomandăm folosirea internet bankingului, a mailului de serviciu pentru că nu suntem siguri că cineva nu poate să ne compromită dispozitivul și să extragă date"

Atenție și la permisiunile pe care le dați aplicațiilor atunci când le instalați pe telefoane, dacă cer inutil acces la contacte sau la conturile de email, ori facebook, cel mai bine refuzați instalarea, recomandă specialiștii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce au pățit jurnaliștii care investighează activităţi ale serviciilor secrete ruseşti
Ce au pățit jurnaliștii care investighează activităţi ale serviciilor secrete ruseşti

Mai mulţi jurnalişti care investighează activităţi ale serviciilor secrete militare ruseşti au fost ţinta unor atacuri cibernetice complexe ce au vizat conturile de e-mail, au transmis ProtonMail.

Atacuri cibernetice masive la adresa României, din spațiul estic. MAE a căzut victimă
Atacuri cibernetice masive la adresa României, din spațiul estic. MAE a căzut victimă

În 2018, mai multe instituții importante din România au fost ținta unor atacuri cibernetice repetate.

Londra acuză serviciul rus de informaţii militare că desfăşoară atacuri cibernetice în toată lumea
Londra acuză serviciul rus de informaţii militare că desfăşoară atacuri cibernetice în toată lumea

Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a acuzat joi serviciile ruse de informaţii militare (GRU) că a efectuat atacuri cibernetice împotriva unor instituţii politice şi sportive, firme şi media din întreaga lume, relatează AFP, conform Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă