Studenții au mers la Guvern, după ce au aflat planurile lui Teodorovici. ”Să înceteze”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Finanțelor vrea ca absolvenții de facultate să înapoieze ce le-a dat statul.

"Studentul poate lucra oriunde în lume, dar dacă primește sprijin din partea statului, ar trebui să-l returneze, așa se întâmplă în Europa'', motivează ministrul.

El nu a dat detalii, dar într-o declarație anterioară, spunea că absolvenții ar putea fi obligați să muncească o perioadă în tară. Reprezentanții studenţilor au mers joi la Guvern să ceară lămuriri, dar au plecat dezamăgiți.

Studenţii au vrut să afle ce au de gând guvernanţii, după declaraţiile făcute de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Petrișor Laurențiu Tuca, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești: ”Am rămas total surprinşi şi am solicitat domnului ministru să înceteze cu declaraţiile referitoare la faptul că studenţii care urmează un ciclu de studii bugetat în România să rămână un număr de ani în ţară, ceea ce încalcă dreptul la liberă profesie şi ar arunca România în Evul Mediu, printr-o legare de glie a tinerilor. Sistemul de finanţare pentru învăţământul superior din România nu ar trebui schimbat.''

Citește și
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici
Ministrul Finanțelor, despre impozitarea pensiilor speciale: ”Nu alergăm după voturi”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dar nu au primit lămuriri, ci doar promisiunea că va mai urma o rundă de discuţii.

Viorica Dăncilă: ''Guvernul României vrea să creeze condiţiile pentru ca studenţii să rămână în ţară. Nu avem cum să-i obligăm.''

Iată însă ce declara Eugen Teodorovici în urmă cu două zile:

Eugen Teodorovici: ”Ceea ce statul alocă pentru o anumită perioadă, să şi primească înapoi într-un anumit timp. Nu leagă nimeni pe nimeni de glie.''

Ideea nu e nouă. În strategia de dezvoltare a României pe o perioadă de 20 de ani, publicată de Academia Română în 2017, apărea propunerea ca absolvenţii de facultate care au ocupat locuri fără taxă să muncească în ţară perioadă egală cu studiile finanţate de stat. În caz contrar, tinerii ar fi trebuit să dea banii înapoi.

Un sistem similar a fost gândit pentru un program de burse acordate de guvern, între 2004 şi 2006, de care au beneficiat 150 de tineri plecaţi la studii în străinătate.

Tinerii erau obligaţi ca, după studii, să se întoarcă în România şi să muncească într-o instituţie de stat cel puţin trei ani. Programul a fost însă un eşec, bursierilor nu li s-au oferit posturi în administraţia publică, deşi statul cheltuise pentru pregătirea lor mai bine de şase milioane de euro.

Acum însă, ministrul de Finanţe şi-a nuanţat declaraţiile. Inspirat chiar de fiica sa, care studiază în străinătate, vorbeşte despre un sistem în care tinerii încheie contracte cu universităţile. Nici în acest caz nu a dat însă detalii.

Eugen Teodorovici: ”Am rugat-o pe fata mea să îmi trimită şi mie un astfel de contract, să văd şi eu cum fac ceilalţi, că la noi este greu să se înţeleagă.''

De zece ani, în subordinea Ministerul Educaţiei există o Agenţie de Credite şi Burse de Studii, dar studenţii spun că instituţia nu funcţionează, pentru că nu acordă împrumuturi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Teodorovici anunţă o nouă campanie de controale ale ANAF şi Inspectoratului Teritorial de Muncă
Teodorovici anunţă o nouă campanie de controale ale ANAF şi Inspectoratului Teritorial de Muncă

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, că ANAF, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi alte autorităţi ale statului vor declanşa în august o campanie de controale vizând evaziunea fiscală şi munca "la negru".

Ministrul Finanțelor, despre impozitarea pensiilor speciale: ”Nu alergăm după voturi”
Ministrul Finanțelor, despre impozitarea pensiilor speciale: ”Nu alergăm după voturi”

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, a anunţat duminică seara că până la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale, dar şi cu cât vor fi impozitate cele care depăşesc plafonul stabilit.

Eugen Teodorovici a anunţat că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale
Eugen Teodorovici a anunţat că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a anunţat, duminică seara, că nu va candida la alegerile prezidenţiale.

Teodorovici: Sunt oameni care, când pensia li se va recalcula, nu mai sunt pe această lume
Teodorovici: Sunt oameni care, când pensia li se va recalcula, nu mai sunt pe această lume

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a făcut sâmbătă o declarație controversată despre sistemul "învechit şi foarte înţepenit" de recalculare a pensiilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă