Programul prin care primăriile pot lua bani prin PNRR pentru a face centre de zi pentru copii, prelungit pentru a treia oară

×
Codul embed a fost copiat

În speranța că va atrage interesul autorităților locale, Ministerul Familiei a prelungit pentru a treia oară programul prin intermediul căruia, primăriile pot lua bani prin PNRR pentru a face centre de zi pentru copii.  

Sunt în joc 50 de milioane de euro, iar din această sumă ar putea fi construite 150 de spaţii în care cei mici să-şi petreacă timpul după şcoală să-şi facă temele să ia masa şi să se recreeze.

În comuna Aiton, din județul Cluj, sunt în jur de o mie de locuitori. Autorităţile locale susţin că nu s-au gândit să aplice pentru fonduri, pentru că prea puţini copii ar beneficia de un centru afterschool.

Vasile Stan, Viceprimar: "Fiind o comună mică, nu ni se aprobă. Nu am depus să facem un proiect, să îl mai plătim și pe ăla, să mâncăm bani de la bugetul local. Că un proiect din ăla costă. Și pe urmă zice că nu vă încadrați, nu îndepliniți criteriile”.

Localnicii sunt însă de altă părere.

Femeie: "Ar fi util orice. Să-și facă temele, activități, socializare".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nici la Comarnic, în Prahova, administrația nu a depus documentaţia pentru un astfel de proiect.

Sorin Popa, Primarul Orașului Comarnic: "Nu avem nici un teren unde să construim acest centru, pe de altă parte nici bugetul, că după ce îl construim trebuie să ai buget ca să susții angajații de acolo".

Nici cei din Primăria orașului Întorsura Buzăului, din județul Covasna, nu au considerat că este o necesitate să acorde atenţie programului copiilor după şcoală.

Raul Urdea - Primarul Orașului Întorsura Buzăului: "Avem în Întorsura Buzăului două case de tip familial unde sunt în jur de 22 de copii în sistem, avem un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Am dat bani familiilor în situații de risc, am plătit masa pentru copiii aflați în situații de risc".

În schimb comuna Apața, din județul Brașov, a fost printre primele localități înscrise în program. Un fost cabinet veterinar va deveni un centru de zi pentru 41 de copii din zonă. Valoarea proiectului se ridică la 330 de mii de euro, iar acești bani vor acoperi inclusiv opt luni de activitate.

Adrian Gabor - Consilierul Primarului Comunei Apața: "Aveam de gând să facem ceva cu clădirea asta. Va fi lângă un parc și un loc de joacă pentru copii".

În cadrul programului centrele de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți, pentru copii cu dizabilități sau pentru consiliere și sprijin sunt gândite să suplinească familia pe timpul zilei. În aceste centre copiii şi-ar putea face temele, ar putea participa la activități de recreere, socializare, educație, ar putea mânca și primi consiliere psihologică. Autoritățile au prelungit pentru a treia oară înscrierile până în 10 iunie.

Elena Tudor - Predeședintele ANPDCA: "La nivel local experiența în ceea ce privește scrierea de proiecte nu este foarte dezvoltată, ăsta este motivul pentru care noi am decis să prelungim".

Conform datelor înregistrate la începutul anului trecut 93% dintre comune și 70% dintre orașele României nu au un astfel de centru de zi pentru copii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

 

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.