Noul indice după care se calculează ratele creditelor noi din România a început să crească

×
Codul embed a fost copiat

Noul indice după care se calculează ratele tuturor creditelor noi din România a început să crească. Valoarea este cu 12 procente mai mare, iar asta înseamnă 40 de lei în plus pe lună la un împrumut ''Prima Casă'', potrivit specialiştilor.

În ceea ce priveşte creditele de nevoi personale ori ipotecare, ratele sunt asemănătoare, fie că sunt calculate în funcţie de noul indice, ori de ROBOR, pentru că acolo unde erau mai mici, băncile şi-au crescut dobânda proprie. Asta, în condiţiile în care autorităţile au promis rate mai mici cu noul mod de calcul.

Noul indice fusese anunţat drept o soluţie pentru reducerea ratelor la creditele noi. Se calculează în funcţie de media tranzacţiilor de pe piaţa bancară, pe un trimestru. De la momentul promisiunii autorităţilor a avut însă o creştere de la 2,36% la 2,63%, adică 12%.

Aplicat pentru o rată de credit prima casă de 250.000 de lei, înseamnă 39 de lei în plus pe lună, potrivit calculelor analiştilor, care spun că noul indice, numit IRCC, creşte mai repede decât indicele ROBOR.

Irina Chitu, analist Finzoom.ro: "Este mai volatil decât ROBOR-ul pentru că ţine cont de tranzacţiile pe termen foarte scurt, la o zi, deci dacă vom avea perioade de lipsa de lichiditate în piaţa atunci va putea creşte foarte puternic."

Citește și
Banca Nationala a Romaniei
Banca Naţională a anunţat indicele pentru credite în lei care va înlocui ROBOR
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Chiar dacă ROBOR a stagnat, o rată pentru Prima Casă calculată cu noul indice este în continuare puţin mai mică. Acest avantaj se reduce însă din ce în ce mai rapid, spun analiştii.

Pentru creditele de consum, avantajul a fost anulat de bănci, care şi-au majorat repede partea lor de dobândă, numită marjă.

Dragoş Nichifor, analist bancar: "Un client care şi-a luat credit la început de an, limitat de ROBOR, are cam aceeaşi presiune lunară ca şi un client nou, care ia astăzi un credit care este raportat la IRCC. Măsura guvernului a fost 90% populistă, 10% a ajutat consumatorul, iar băncile au ieşit neutre din toată afacerea asta."

Noul indice ar fi trebuit să scadă ratele românilor, spunea premierul.

Viorica Dăncilă, 29 martie 2019: "Obiectivul Guvernului este să scadă costul creditelor românilor. Noul indice se va aplica și noilor credite de refinanțare."

Acest indice a intrat în vigoare pe 2 mai anul acesta, după un imens scandal în care Banca Naţională a fost acuzată de oficialii guvernamentali şi de parlamentari ai puterii că manipulează ROBOR-ul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum ar putea scădea ratele la credite în lei pe baza noului indice care înlocuieşte ROBOR
Cum ar putea scădea ratele la credite în lei pe baza noului indice care înlocuieşte ROBOR

Dacă băncile comerciale vor menţine marjele de profit, ratele la noile credite ar putea scădea chiar şi cu 15 procente. Împrumutirile luate până acum se calculează însă tot în baza ROBOR

Banca Naţională a anunţat indicele pentru credite în lei care va înlocui ROBOR
Banca Naţională a anunţat indicele pentru credite în lei care va înlocui ROBOR

BNR a anunţat joi noul indice de referinţă pentru creditele în lei, care va înlocui ROBOR, începând din 2 mai

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.