Ministrul Muncii: Peste trei milioane de români, pe simulărie noastre, vor avea pensii mai mari în 2024

Pensie
Shutterstock

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, sâmbătă, că peste trei milioane de români vor avea pensii mai mari anul viitor.

„Pot să vă spun că peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari. (…) Este important să ştie toţi românii că în 2024 vor avea pensii mai mari datorită celor două procese. Oricum, fiecare român, datorită majorării de la 1 ianuarie, fiecare român, datorită faptului că valoarea punctului de pensie creşte, fiecare român în 2024 va avea o pensie mai bună”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, întrebată la un post TV câţi pensionari nu vor avea parte de nicio creştere a pensiei, conform noii formule.

Ea a explicat că la contributivitate şi muncă egală vor exista pensii egale.

„Pe recalculare este foarte important să explicăm cele două elemente pe care le avem, de contributivitate şi de stabilitate. Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi. Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari, care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţi între doamne şi domni şi, nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Boloş, în interiorul partidului: Guvernul Ciolacu să îşi asume găsirea banilor pentru pensii. Nu repetați greşeala Dăncilă
Boloş, în interiorul partidului: Guvernul Ciolacu să îşi asume găsirea banilor pentru pensii. Nu repetați greşeala Dăncilă

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat în interiorul partidului că Guvernul Ciolacu, în ansamblu, trebuie să îşi asume găsirea banilor pentru pensii şi că nu trebuie repetată greşeala din 2019 când Guvernul Dăncilă promitea majorări de 40%.

Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, s-a încurcat în calcule. Ședință de Guvern pentru noua lege a pensiilor și a cash-ului
Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, s-a încurcat în calcule. Ședință de Guvern pentru noua lege a pensiilor și a cash-ului

Guvernul analizează în ședința de joi proiectul privind sistemul public de pensii, precum şi ordonanţa de urgenţă prin care se modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor cash.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.