Ministrul Finanţelor anunţă noi măsuri privind pensiile. Unele ar putea fi "tăiate"

Eugen Teodorovici
Agerpres

Pensiile speciale vor fi incluse într-un pachet de măsuri care va fi discutat în prealabil în Guvern şi Coaliţie şi care trebuie corelat cu rectificarea bugetară, a declarat, miercuri seara Eugen Teodorovici.

"Partea de pensii speciale este una dintre măsurile pe care Ministerul Finanţelor Publice o va propune într-un pachet de alte măsuri cu privire la modul în care banul public să fie cât mai bine cheltuit, într-un mod cât mai eficient, cheltuit acolo unde produce valoare adăugată în economie.(...) Eu văd oarecum corelată, ca şi moment, discuţia pe acest pachet de măsuri cu partea de rectificare bugetară, pentru a şti foarte clar care dintre aceste măsuri vor fi acceptate la nivel de Coaliţie şi pentru care trebuie să reglementăm în acest sens şi al căror impact va fi luat luat în calcul pentru ce a rămas din an şi pentru anii care urmează. Adică unele se pot lua pe termen scurt, pe termen mediu sau pe termen lung. Dar va fi o discuţie pe întregul pachet de măsuri", a explicat Teodorovici la România TV.

Întrebat dacă se va introduce o impozitare progresivă a pensiilor de peste 10.000 de lei, ministrul Finanţelor a răspuns că sunt mai multe scenarii ce vor fi propuse spre discuţie.

"Toate aceste măsuri, printre care şi cea cu pensiile speciale, se vor discuta în prealabil la nivel de Guvern, la nivel de Coaliţie, pentru a ieşi clar cu măsurile care se acceptă a fi promulgate într-un viitor foarte apropiat. Sunt mai multe scenarii pe care noi, la Finanţe, le vom propune spre discuţie la Guvern. Va fi o situaţie foarte clară cu toate pensiile, şi cele pe bază de contributivitate şi cele speciale. Absolut toate aceste pensii cu număr, cuantumul lor, mai multe scenarii de lucru. Se va discuta în primul rând în Guvern, în Coaliţie, în cele două partide, pentru a ne putea asuma o măsură care poate va supăra în stânga şi dreapta(...) Nu discutăm acum cum să o aplicăm pentru că sunt mai multe scenarii de lucru", a spus şeful de la Finanţe, subliniind că se discută inclusiv situaţia din administraţie de pensionări la o vârstă "foarte scăzută", după care persoanele respective rămân în sistem pe un post de funcţionar.

El a adăugat că este vorba despre câteva măsuri care vor avea totul estimat, şi bugetul, şi impactul social, şi cel bugetar.

Citește și
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor. Ce prevede actul normativ
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat dacă ia în calcul tăierea pensiilor "nesimţite", de peste 20.000 - 30.000 de lei, Teodorovici a răspuns că se ia în calcul "absolut tot, inclusiv această variantă".

Ministrul Finanţelor a precizat că orice astfel de măsură se va aplica ţinând cont de toate prevederile legale în vigoare.

"Nu vom propune o măsură care să fie atacabilă din orice punct de vedere, pentru că, altfel, nu poţi aplica o măsură dacă are aceste slăbiciuni din punct de vedere legislativ", a mai spus Teodorovici.

El a menţionat că măsurile vor fi prezentate public înainte de a fi reglementate şi că este posibil ca, odată cu rectificarea bugetară, să fie făcut un act în prealabil în care să fie prinse unele dintre măsuri.

"Unele dintre măsuri se pot aplica imediat şi este normal să le discutăm public, să le prezentăm public înainte de a fi reglementate. Este posibil ca odată cu rectificare bugetară să se facă un act prealabil în care se prind anumite măsuri, pe diferite zone. Atunci poate fi momentul în care unele dintre măsuri să fie prinse în acest act normativ. Dar, prealabil, obligatoriu trebuie să fie o prezentare publică a acestor măsuri, o justificare a acestor măsuri şi, desigur, o discuţie cu categoriile vizate. Nu va fi o surpriză, adică să legiferăm fără să fi prezent public, în prealabil", a mai afirmat şeful de la Finanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiectul prin care românii erau obligaţi să-şi întreţină părinţii, retras din Parlament
Proiectul prin care românii erau obligaţi să-şi întreţină părinţii, retras din Parlament

Biroul permanent al Senatului a decis luni retragerea din Parlament a proiectului ''Legii recunoştinţei între generaţii'', care îi obliga pe copiii majori să-şi întreţină părinţii.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor. Ce prevede actul normativ
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor. Ce prevede actul normativ

Legea pensiilor a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, dar va intră în vigoare integral abia în anul 2021, când ar trebui, teoretic, să fie recalculate toate pensiile din România după o nouă formulă.

Emil Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale
Emil Boc: Sistemul de pensii nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, la sediul PNL, că "mai devreme sau mai târziu" se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.