România solicită ajutor financiar de la UE pentru gestionarea efectelor războiului din Ucraina

ministrului de Finanțe
Agerpres

Ministrul Finanţelor a anunțat că a semnat scrisoarea oficială adresată Comisiei Europene prin care România cere ajutor suplimentar pentru a gestiona efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunțat, marţi, că a semnat, alături de alţi colegi din statele europene, scrisoarea oficială adresată Comisiei Europene prin care cer ajutor suplimentar pentru a gestiona efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a relatat News.ro.

Câciu spune că este un demers legitim, fiindcă ne confruntăm atât cu nevoia de a adăposti sute de mii de refugiaţi de război - cea mai mare parte fiind copii, dar resimţim şi dificultăţi în lanţul de aprovizionare, plus noi provocări generate de criza energetică.

Cu ce provocări se confruntă România

„Am semnat, alături de colegi din alte state europene, scrisoarea oficială adresată Comisiei Europene prin care cerem ajutor suplimentar pentru a gestiona efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, a spus ministrul pe Facebook.

Acesta a adăugat că „este un demers legitim, fiindcă ne confruntăm atât cu nevoia de a adăposti sute de mii de refugiaţi de război - cea mai mare parte fiind copii, dar resimţim şi dificultăţi în lanţul de aprovizionare, plus noi provocări generate de criza energetică”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Am cerut Comisiei Europene flexibilitate în bugetul european multianual pentru a transfera fonduri suplimentare statelor membre care se confruntă cu cel mai mare aflux de refugiaţi ucraineni. Totodată, considerăm că este nevoie de noi mecanisme de finanţare pentru a ajuta economia şi companiile locale să facă faţă acestei perioade complicate,” a mai spus Câciu.

Ministrul a declarat că ”dorim să folosim toate aceste fonduri europene pentru sprijinirea populaţiei şi a mediului de afaceri, fiindcă aceasta este singura modalitate prin care putem atenua impactul provocat de acest război asupra costului vieţii tuturor românilor”.

Românii sunt deja mai cumpătați când stabilesc bugetul de vacanță

Deja, teama de recesiune, dar și conflictul de la granițele țării, îi fac pe români mai cumpătați atunci când stabilesc bugetul de vacanță.

Mulți reduc numărul nopților de cazare sau rezervă doar un weekend. De multe ori aleg pensiuni ori apartamente închiriate de privați.

Mulți turiști care vin la Sinaia poposesc doar o zi în stațiune. Le e îndeajuns pentru o plimbare prin oraș și o vizită la castel, urmate de câteva ore petrecute la cota 2.000. Puțini sunt cei care mai rezervă o camera la hotel si o masă la restaurant.

„Avem zile în care deja scăderea e foarte importantă”

Într-o zi de weekend, în stațiune ajung în jur de 3.000 de turiști. Totuși, cei care aleg să se cazeze aleg mici pensiuni sau apartamente.

Paul Popa, de la Centrul de Promovare și Informare Turistică Sinaia, a spus: „Contextul în care ne aflăm acuma economic și social ne îndreaptă spre cumpătare. Un 30, 40, 50 la sută rămâneau pentru o noapte, ne-am dus sub 20 la sută. Avem zile în care deja scăderea e foarte importantă”.

Romeo Almașan, administrator hotel, a spus: „Turiștii într-adevăr au un buget mai redus, nu mai rezervă pe perioade mai lungi, în general aleg weekendurile.”

CITEȘTE ȘI: Creștere economică mai mică. Comisia de Prognoză a revizuit în scădere semnificativă estimarea inițială, la 2,9%

Unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă. Câtă electricitate consumă

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

 

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.