Isărescu: Unele produse agroalimentare, mai ales legume, fructe, ouă, vor avea scăderi de preţuri

Mugur Isarescu
Agerpres

Unele produse agroalimentare, în special legumele, fructele, ouăle, vor avea scăderi de preţuri, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflaţiei.

"Unele scăderi cred că vor apărea. La legume-fructe, spre exemplu, am văzut că au apărut preţurile la cireşe. La început de luna mai sunt trufandalele, aşa se numesc în România, şi de regulă sunt mai scumpe. Deci, categoric că unele produse agroalimentare mai ales legume, fructe, ouă vor avea scăderi de preţuri. Că aşa se întâmplă, sunt sezoniere. V-am prezentat nişte grafice care ne dau speranţa că s-ar putea să avem cel puţin diminuări uşoare de preţ şi la produsele care ne-au durut cam mult: untdelemn, ulei, uleiul comestibil. Da, dar la alte produse nu putem să ne dăm seama, că ar trebui să facem analize sectoriale, dar ceea ce aproape suntem siguri, nu o să mai fie creşteri mari de preţuri în perioada următoare. Acum, dumneavoastră spuneţi aşa: ne aşteptăm totuşi la o o scădere importantă, perceptibilă de preţuri. Trebuie să fim foarte atenţi când ne uităm la aceste mişcări relative şi la nivelul absolut al preţurilor. Suntem în Uniunea Europeană şi nu cred că noi mai putem să sperăm să avem preţuri mult mai ieftine în România la produse agroalimentare decât în restul Europei", a spus Mugur Isărescu, porivit Agerpres.

El a afirmat că cineva trebuie să facă o analiză asupra nivelurilor absolute ale preţurilor la produse agroalimentare.

"După calcule pe care le-au făcut unele instituţii internaţionale ale Uniunii Europene, preţurile la produsele agroalimentare din România sunt cam 50-60% din media europeană, deci sunt mai scăzute. Pe măsură ce ne integrăm, inevitabil ne apropiem de ei. Inevitabil. Asta vă spun eu, nu ca guvernator, vă spun ca cercetător", a susţinut guvernatorul BNR.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.