Consiliul Fiscal: Deficitul bugetar pentru 2021 ar fi de cel puțin 7,5%, chiar și după o revenire economică

deficit
Shutterstock

Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puţin 7,5% din PIB, chiar în condiţiile unei reveniri a economiei, prognozată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză la 4,9% pentru anul viitor, consideră Consiliul Fiscal.

 

În opinia lor, această situaţie reclamă o prudenţă sporită în adoptarea oricăror măsuri de politică fiscal-bugetară şi identificarea din timp a unei strategii graduale şi coerente de consolidare bugetară, care să minimizeze costurile economice şi sociale asociate.

"Având în vedere scenariul de bază al CF caracterizat de o scădere a PIB real cuprinsă între 4 şi 6%, estimarea de deficit bugetar pentru 2020 este cuprinsă între 8,6-9,4% din PIB. În acest context economic, sanitar şi electoral, caracterizat de incertitudini neobişnuit de mari nu pot fi excluse evoluţii mai nefavorabile decât cele anticipate în acest moment. Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puţin 7,5% din PIB, chiar admiţând expirarea măsurilor temporare şi revenirea economiei prognozată de CNSP - creştere economică de 4,9% pentru anul 2021. Aceste perspective ale bugetului public reclamă o prudenţă sporită în adoptarea oricăror măsuri de politică fiscal-bugetară şi identificarea din timp a unei strategii graduale şi coerente de consolidare bugetară, care să minimizeze costurile economice şi sociale asociate", potrivit opiniei Consiliului Fiscal cu privire la cea de-a doua rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2020.

Cu ocazia opiniei sale asupra primei rectificări bugetare pe anul 2020, CF nota majorarea abruptă a necesarului de finanţare al României de la circa 8,6% din PIB în anul 2019 la niveluri cuprinse între 11% şi 14,3% pe fondul adâncirii abrupte a deficitului bugetar.

Citește și
Florin Citu
Florin Cîţu: Nu există niciun risc să rămânem fără bani anul acesta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, CF a arătat provocările majore comportate de identificarea unor surse de finanţare într-un asemenea cuantum.

În condiţiile noilor parametri bugetari, dimensiunea necesarului de finanţare publică al României în anul 2020 este de circa 13% din PIB, atrage atenţia CF.

 

Costurile României, mult peste cele ale altor state din regiune

 

"CF apreciază reuşita în asigurarea finanţării în largă măsură a deficitului bugetar şi a refinanţării datoriei publice pentru anul 2020 în acest context extrem de complicat. La acest rezultat au contribuit şi menţinerea ratingului suveran de către principalele agenţii de rating, măsurile de politică monetară ale BNR şi ale celor mai importante bănci centrale la nivel global, dar şi acţiunile întreprinse de Comisia Europeană. Putem aminti în acest sens programul SURE prin care România beneficiază de finanţare în cuantum de 4 miliarde de euro în condiţii avantajoase în contul măsurilor de sprijin al pieţei muncii adoptate de România după izbucnirea pandemiei de COVID-19. Costurile de finanţare în monedă naţională au revenit la nivelurile pre-pandemie, în timp ce costurile aferente emisiunilor recente de pe pieţele internaţionale au fost în creştere faţă de anii anteriori, dar în limite rezonabile ca nivel absolut. Costurile sunt însă considerabil peste ale altor state din regiune (Cehia, Ungaria, Polonia) din cauza dezechilibrelor structurale. Ca element pozitiv putem aprecia recentele emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, unele dintre acestea fiind realizate prin intermediul bursei de valori care s-au dovedit un succes. Deşi încă au o pondere mică în total sume atrase, emisiunile regulate şi facilitatea accesului la achiziţionarea titlurilor de stat pot conduce la o contribuţie mai consistentă a populaţiei la acoperirea necesarului de finanţare", spune CF.

Deşi acoperirea necesarului de finanţare pentru acest an este asigurată în largă măsură, mult mai problematică ar putea fi acoperirea acestuia pe termen mediu, atrag atenţia economiştii.

"Este greu de crezut că pieţele financiare vor tolera pentru o perioadă îndelungată niveluri înalte ale deficitului bugetar, chiar dacă regulile fiscale în UE vor rămâne suspendate şi în 2021. Capacitatea de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice care ajunge la scadenţă reprezintă o constrângere foarte 'dură' asupra politicii fiscal-bugetare. În acest context, o corecţie care să conducă pe termen mediu la niveluri mult diminuate ale deficitului bugetar şi care să ancoreze aşteptările creditorilor către o traiectorie sustenabilă a politicii fiscal-bugetare este obligatorie. Anunţarea unui plan multianual credibil de consolidare fiscală ar putea să ofere răgazul necesar pentru o abordare graduală, care să afecteze cât mai puţin revenirea economiei", spune CF.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât de mare a fost deficitul bugetar al României, după o jumătate de an de pandemie
Cât de mare a fost deficitul bugetar al României, după o jumătate de an de pandemie

Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde lei (4,17% din PIB), conform datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor Publice.

Florin Cîţu: Nu există niciun risc să rămânem fără bani anul acesta
Florin Cîţu: Nu există niciun risc să rămânem fără bani anul acesta

Nu există niciun risc să rămânem fără bani, pentru că astăzi avem asigurată finanţarea pentru tot anul a unui deficit bugetar mai mare decât cel estimat, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, scrie Agerpres.

Impactul major al COVID-19 asupra economiei. Deficitul bugetar a ajuns la 3,59% din PIB
Impactul major al COVID-19 asupra economiei. Deficitul bugetar a ajuns la 3,59% din PIB

Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale acestui an a înregistrat un deficit de 38,84 miliarde lei (3,59% din PIB).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.