Cât are în medie în conturi un român care cotizează la Pilonul 2 de pensii

×
Codul embed a fost copiat

7600 de lei are în medie în conturi fiecare român care cotizează la Pilonul 2 de pensii. În total, cei peste șapte milioane de titulari au 55 de miliarde de lei, conform datelor oficiale de până la jumătatea acestui an.

Asta înseamnă cu un sfert mai mult față de anul trecut, iar creșterea este generată de majorarea unor salarii. Puțini au fost cei care au decis să stopeze contribuțiile către pilonul 2 și să rămână doar în baza pensiei de la stat.

Într-un singur an, românii au adunat 11 miliarde de lei în plus în conturile de pensii Pilon II, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară. La jumătatea anului, totalul a ajuns la 55 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că un participant la pilonul 2 a strâns în medie 7.600 de lei până acum.

George Vulcănescu, analist financiar: ''Creșterea salariilior în contextul crizei de forţă de muncă, toate au favorizat creşterea contribuţiilor la fondul de pensii. Sistemul de pensii de stat creează frisoane, pentru ca frisoanele vin din întrebarea de unde bani care să acopere promisiunile cu iz electoral.”

Din cei 7 milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii, majoritatea dintre ei, însemnând 5 milioane şi jumătate, au strâns în conturile lor mai puţin de 10.000 de lei. Asta în vreme ce 400.000 de participanţi la Pilonul II se pot lăuda că au acumulat sume care trec de 25.000 de lei.

Citește și
victor ponta
Ponta: Vrem impozitare progresivă pentru toată lumea. Teodorovici, curajos doar un pic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Datele oficiale arată şi că 360 de persoane au renunţat la Pilonul II, după ce Guvernul a hotărât anul trecut că un participant îşi poate stopa contribuţiile la pensiile private după minimum 5 ani de cotizare.

Bogdan Dumitrescu, profesor la Academia de Ştiinţe Economice: ''O cifră de 360 de oameni raportat la 7 milioane de participant e practic insignifiantă. Oamenii au încredere în Pilonul II de pensii. Avantajul este ca atunci când ajunge la pensie, primeşte pensie atât de la pilonul I, cât şi de la pilonul II, şi în felul acesta sursele de plată a pensiei se diversifică.''

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: ''Noi nu am făcut decât un cadru legal pentru că oamenii să poată opta, nu aveam un calcul câţi vor opta'.'

Potrivit datelor ASF, cei care au ieşit la pensie anul acesta s-au ales cu sume importante din pensiile private, dacă au avut venituri ridicate. De exemplu, o persoană care s-a pensionat în vară a încasat peste 100.000 de lei, după ce a contribuit la pilonul II de la înfiinţarea lui, în 2008.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât au strâns românii, în medie, în conturile de pensii Pilonul II
Cât au strâns românii, în medie, în conturile de pensii Pilonul II

Valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private a ajuns la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro) în primul semestru al anului 2019.

Ponta: Vrem impozitare progresivă pentru toată lumea. Teodorovici, curajos doar un pic
Ponta: Vrem impozitare progresivă pentru toată lumea. Teodorovici, curajos doar un pic

Victor Ponta a declarat că susţine impozitarea diferenţiată pentru veniturile mari din pensii, salarii pentru toată lumea, nu doar pentru magistraţi, cum este prevăzut în proiectul de lege al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde
Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde

Proiectul potrivit căruia pensiile speciale vor fi suprataxate de stat a trecut de Senat. Cei care câștigă peste șapte mii de lei ar putea da un impozit de 30 la sută. Cine ia peste 10.000 de lei va fi impozitat cu 50 la sută.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.