Cum arată programul de relansare economică pentru România. Cine primește bani nerambursabili

×
Codul embed a fost copiat

Programul de relansare economică, pe care Guvernul îl pregăteşte, în valoare de câteva miliarde de euro, are patru componente: investiţii, grant-uri, garanţii şi măsuri active pentru piaţa muncii.

Asta au declarat, pentru Ştirile PROTV, surse guvernamentale, după ce azi, la Palatul Cotroceni, preşedintele şi premierul au stabilit ultimele detalii ale acestui plan aşteptat de peste 400.000 de companii din mediul privat, care au împreună aproximativ 3 milioane de angajaţi.

Granturile propuse în acest pachet ar fi în valoare de peste 3 miliarde de euro. Ca să vă faceţi o idee, cu 3 miliarde de euro am putea face 600 de kilometri de autostradă.

Granturile înseamnă bani nerambursabili, iar potrivit ministrului Fondurilor Europene ar fi vorba despre sume de până la 200.000 euro pentru investiţii în turism, industria alimentară, transport auto sau industria de evenimente - toate afectate de criza COVID.

Apoi, câte 2.000 euro pentru acele IMM-uri în care patronul este singurul angajat. Tot granturi în sumă fixă în funcţie de cifra de afaceri ar primi şi hotelurile şi restaurantele, iar sume mult mai mari 2-6 milioane de euro, pentru investiţii cu impact semnificativ.

Citește și
Djokovic, un nou titlu la Wimbledon. A fost cea mai lungă finală din istoria turneului - 6
Lovitură în tenis. Novak Djokovici a fost testat pozitiv cu coronavirus
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Măsurile active, adică de stimulare a angajărilor, mai ales pentru angajarea studenţilor şi tinerilor, sunt şi ele în pachetul Executivului de repornire economică. Tot aici este şi sprijinirea firmelor de la sate, dar şi digitalizarea, mai ales a activităţilor de producţie, pentru afacerile mici şi mijlocii.

Nu avem încă detalii de sume pe fiecare domeniu, dar la Cotroceni, marți, s-au pus la punct aceste măsuri, iar cel târziu săptămâna viitoare vor fi anunţate, potrivit reprezentanţilor guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Verdict cutremurător al experților. NU coronavirusul este cea mai mare amenințare în prezent
Verdict cutremurător al experților. NU coronavirusul este cea mai mare amenințare în prezent

Verdict cutremurător al experților. NU coronavirusul este cea mai mare amenințare în prezent

Lovitură în tenis. Novak Djokovici a fost testat pozitiv cu coronavirus
Lovitură în tenis. Novak Djokovici a fost testat pozitiv cu coronavirus

Liderul mondial din tenis, Novak Djokovic, este infectat cu coronavirus.

Lovitură a procurorilor DNA. Șeful Unifarm este acuzat că ar fi cerut mită 760.000 de euro
Lovitură a procurorilor DNA. Șeful Unifarm este acuzat că ar fi cerut mită 760.000 de euro

Procurorii DNA au anunțat, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile a directorului general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.