Analiştii preconizează o uşoară tendinţă de depreciere a leului românesc în primul trimestru al acestui an

Lei
Shutterstock

Moneda naţională va înregistra o uşoară depreciere în primul trimestru al acestui an, pe fondul creşterii slabe a economiei locale, un euro urmând să fie cotat la 4,99 lei, în timp ce dolarul va atinge 4,70 lei, arată o analiză a fintech-ul iBanFirst.

Analiştii preconizează o uşoară tendinţă de depreciere a leului românesc, pe fondul creşterii slabe a economiei locale. Această încetinire este cauzată de provocările din sectorul serviciilor şi industrie, de slăbirea activităţii în zona euro, precum şi de măsurile de consolidare fiscală adoptate recent. Creşterea reală a PIB-ului României în 2023 se situează în jurul a 2%, sub prognoza iniţială.

"Mai mult, măsurile fiscal-bugetare adoptate aduc cu sine incertitudini şi riscuri economice. La începutul acestui an, se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să crească în România, influenţată de majorarea şi introducerea noilor taxe şi impozite. Toţi aceşti factori interni, corelaţi cu situaţia economiei europene şi conflictul din Ucraina, afectează perspectivele de creştere şi moneda românească. Pe de altă parte, Banca Naţională a României se evidenţiază în regiune ca fiind cea mai puţin tolerantă la volatilitatea valutară şi nu a permis o depreciere semnificativă a leului", se arată în analiza citată.

După perioada de înăsprire a politicilor monetare, analiştii prognozează că economiile dezvoltate vor începe ciclul de reducere a ratelor dobânzilor, potrivit sursei citate. Pe măsură ce băncile centrale vor demara acest proces, iBanFirst anticipează o creştere a volatilităţii pe piaţa valutară.

Europa ar putea fi în pragul unei recesiuni

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit sursei citate, există temeri că Europa ar putea fi în pragul unei recesiuni, declanşată de încetinirea creşterii economiilor sale principale, Germania şi Franţa. În schimb, economia SUA creşte peste aşteptări, lucru care a condus la întărirea dolarului şi la deprecierea euro.

Un semnal pozitiv este faptul că inflaţia în zona euro înregistrează o scădere mai substanţială decât cea prevăzută iniţial. Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a ajustat proiecţia privind inflaţia pentru 2024, reducând-o de la 3,2% la 2,7%.

"În 2024, anticipăm o revenire a volatilităţii pe piaţa valutară, un aspect cu implicaţii semnificative pentru companiile de comerţ, indiferent de mărimea acestora. Chiar şi cele mai mici fluctuaţii ale cursurilor de schimb pot avea un impact considerabil asupra marjei de profit a unei afaceri, afectându-i competitivitatea pe pieţele internaţionale. În faţa acestui scenariu imprevizibil, companiile româneşti de import-export ar trebui să abordeze proactiv fluctuaţiile valutare. Măsurile pe care acestea le pot adopta includ monitorizarea regulată a pieţelor valutare pentru a fi la curent cele mai recente tendinţe şi implementarea unui plan personalizat de acoperire a riscului valutar, cu ajutorul unui specialist în gestionarea riscurilor", afirmă Alin Latu, country manager iBanFirst România.

Analiştii iBanFirst preconizează un trend descendent pentru cursul de schimb EUR/USD în primul trimestru, la nivelul de 1,05, având în vedere performanţele economiei americane şi fragilitatea economiei europene.

Dificultăţile Europei sunt cauzate de întârzierea redresării economice post-COVID, criza energetică persistentă şi scăderea exporturilor.

De asemenea, la provocările actuale au mai contribuit politica monetară prea restrictivă într-un context de datorie ridicată şi sfârşitul modelului economic german, bazat pe accesul la energie rusă ieftină şi competitivitatea puternică în sectorul auto, care este acum ameninţată de China.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.