Afirmație ciudată a șefei de la Muncă: „N-am venit cu o vârstă de pensionare de 70 de ani.” În România speranța de viață e 75

simona bucura oprescu
Agerpres

Ministra Muncii şi Solidarităţii Sociale Simona Bucura-Oprescu a explicat, vineri, că vârsta de pensionare creşte numai dacă, în paralel, creşte şi speranţa de viaţă.

Ea a adăugat că nu îşi doreşte să existe creşteri ad-hoc ale vârstei de pensionare sau să fie făcut acest lucru arbitrar, „motiv pentru care am considerat că protejăm interesele românilor, nevenind cu o creştere a vârstei de pensionare până la 70 de ani”.

Ministra Muncii a lăsat astfel loc de interpretare. Se poate înțelege că a existat, într-un anumit moment, sub o formă sau alta, mărirea vârstei de pensionare ca soluție pentru lipsa unei finanțări clare a majorărilor promise să aibă loc anul viitor, în an cvadruplu electoral (europarlamentare, generale, locale și prezidențiale).

Problema principală este că un astfel de nivel nu ar avea nicio logică sau fundament social în România, stat în care speranța medie de viață la naștere a fost anul trecut de 75,3 ani. Ar fi însemnat că, în medie, un cetățean s-ar fi bucurat doar circa 5 ani de pensie. 

„Creşterea speranţei de viaţă este un indicator pe care îl găsim în aging report şi care ne indică, după cum îi spune şi numele, care este speranţa de viaţă dintr-o ţară. Ei bine, în România ne dorim să nu avem creşteri ad-hoc ale vârstei de pensionare sau să venim noi arbitrar cu asta. Motiv pentru care am considerat că protejăm interesele românilor, nevenind cu o creştere a vârstei de pensionare până la 70 de ani. Fiecare dintre noi constatăm care este speranţa de viaţă astăzi. Ceea ce este important să facem este să contribuim de aşa manieră încât speranţa de viaţă să fie mai mare şi să ştiţi că asta vedem inclusiv din pensii, din păcate. Pot să le spun românilor că, în acest moment, vor ieşi la pensie la 65 de ani”, a completat ea, la Digi24, conform News.ro. 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.