Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, anunță că OMV va plăti taxa de solidaritate: „Aşteptaţi luna iunie”

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu
Inquam

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, duminică, că OMV va plăti taxa de solidaritate. „Aşteptaţi luna iunie”, a spus el.

”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul.

Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a precizat Câciu, potrivit News.ro.

Despre o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.

”Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a afirmat Câciu, arătând că ar fi fost corect să treacă şi pe la ECOFIN.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Dacă va plăti sau nu o să spună cei care au făcut normativul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Despre Virgil Popescu: „Noi avem dialog în general, dar pe acest subiect al taxei de solidaritate nu am avut”

Întrebat dacă a comunicat cu colegul său Virgil Popescu, de la Energie, Câciu a spus: ”Noi avem dialog în general, pe acest subiect nu am avut un dialog, pe contribuţia de solidaritate. Nu pot să întorc timpul. (..) Suntem într-un dat. Mă întrebaţi dacă ar fi trebuit să... Nu pot să dau timpul înapoi, poate ar fi fost bine să ne tragem unul pe altul de mânecă, dar în momentul de faţă nu pot să spun decât că nu s-a întâmplat aşa”.

Despre speculaţiile că nu s-a dorit ca OMV să plătească această taxă, ministrul a răspuns: ”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”, a declarat ministrul.

Despre veniturile pe care statul le estimează din taxa de solidaritate, ministrul Câciu a spus că ”este de 3,9 miliarde lei, în total” în timp ce din supraimpozitare s-au strâns 15 miliarde.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
OMV nu va plăti taxa de solidaritate în Germania și nici în România, susțin oficialii companiei. Suma plătită în Austria
OMV nu va plăti taxa de solidaritate în Germania și nici în România, susțin oficialii companiei. Suma plătită în Austria

Grupul austriac OMV a anunțat că nu numai OMV Petrom nu se califică la plata taxei de solidaritate, potrivit legislației europene, ci și subsidiara grupului din Germania, OMV Deutschland GmbH., informează Profit.ro.

Iohannis, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Dacă va plăti sau nu o să spună cei care au făcut normativul
Iohannis, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Dacă va plăti sau nu o să spună cei care au făcut normativul

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor trebuie să spună dacă OMV Petrom va plăti sau nu taxa de solidaritate, întrucât actul normativ a fost făcut de acest minister.

Garda de Mediu a amendat rafinăria Brazi a grupului austriac OMV pentru ”disconfortul olfactiv creat”
Garda de Mediu a amendat rafinăria Brazi a grupului austriac OMV pentru ”disconfortul olfactiv creat”

Garda de Mediu Prahova a anunțat, miercuri, că a amendat rafinăria din comuna Brazi, a grupului austriac OMV, pentru ”disconfortul olfactiv creat”.  

Rareş Bogdan (PNL): Ministrul Finanţelor (PSD) trebuie să dea explicaţii de ce OMV nu plăteşte taxa de solidaritate
Rareş Bogdan (PNL): Ministrul Finanţelor (PSD) trebuie să dea explicaţii de ce OMV nu plăteşte taxa de solidaritate

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat marţi că ministrul Finanţelor de la PSD, Adrian Câciu, trebuie să explice public de ce compania austriacă OMV nu plătește taxa de solidaritate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.