Acțiunile și prețurile petrolului au crescut la nivel mondial. Care este motivul

petrol
Shutterstock

Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, în urma unor ştiri încurajatoare referitoare la un tratament experimental pentru COVID-19 şi unele rapoarte financiare pozitive publicate de companii.

Preţurile petrolului au crescut la rândul lor, potrivit Reuters. Indicele global MSCI a urcat miercuri cu 2,47%. La New York, indicele Dow Jones a urcat cu 2,6%, Stoxx 600 cu 3,16%, iar Nasdaq Composite cu 4,03%. Indicele pan-european a închis în creştere cu 1,75%.

Cel mai reputat specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Dr. Anthony Fauci, a declarat miercuri că medicamentul antiviral experimental remdesivir, al companiei de biotehnologie Gilead Sciences, poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19, după ce rezultatele preliminare al unui studiu clinic au arătat miercuri că ajută anumiţi pacienţi să se refacă mai rapid din boala provocată de noul coronavirus, a transmis Reuters.

Pe plan economic, PIB-ul american s-a contractat în primul trimestru cu 4,8% în termeni anuali, acesta fiind cel mai grav declin după Marea Recesiune din 2008.

”În timp ce aşteptăm un vaccin, ne uităm la orice ne poate ajuta să revenim în societate şi ne agăţăm de aceste date, de la zi la zi”, a spus Linda Duessel, analist senior la Federated Hermes în Pittsburgh.

Citește și
scumpire petrol
Fenomen unic în istorie: barilul de petrol a ajuns să coste -40 $. Cum va fi afectată România
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a lăsat neschimbată dobânda cheie, aproape de nivelul zero, la şedinţa de politică monetară de două zile încheiată miercuri.

“Cel mai important comentariu al comitetului de politică monetară al Fed este îngrijorarea referitoare la riscul de scădere economică pe termen mediu, sugerând că politica monetară va rămâne extraordinar de relaxată în următorii câţiva ani”, a afirmat Guy LeBas, analist şef pentru tranzacţii cu active cu venituri fixe la firma Janney Montgomery Scott din Philadelphia.

Acţiunile grupului Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu 9,7% în urma anunţului că vânzările de publicitate ale Google s-au stabilizat în aprilie. Acţiunile altor companii de tehnologie au crescut la rândul lor.

Titlurile Boeing au avansat cu 8,7% după ce producătorul de avioane a publicat raportul financiar.

În Europa, titlurile producătorilor de automobile au crescut după ce grupul german Daimler a anticipat un profit operaţional al diviziei Mercedes-Benz Cars & Vans peste nivelul de anul trecut, în timp ce Volkswagen a estimat că va obţine profit în acest an.

Investitori din întreaga lume sunt tot mai optimişti că pandemia de COVID-19 ar putea atinge nivelul maxim, în timp ce regiuni din Statele Unite, Europa şi Australia relaxează treptat restricţiile. Noua Zeelandă a permis în această săptămână redeschiderea unor activităţi economice.

Preţurile petrolului au crescut în urma unui avans sub aşteptări al stocurilor de ţiţei şi de benzină din Statele Unite, amplificând optimismul că cererea se va îmbunătăţi odată cu ridicarea unor restricţii în Europa şi SUA.

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă în Statele Unite, a închis în urcare cu 2,72 dolari, respectiv cu 22%, la 15,06 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului Brent a închis în creştere cu 2,08 dolari, respectiv cu 10,2%, la 22,54 dolari pe baril.

Indicele dolarului, care urmăreşte evoluţia monedei americane faţă de şase valute importante, a scăzut cu 0,341%, în timp ce euro s-a apreciat cu 0,55%, la 1,0877 dolari pe unitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarație confuză a Ministrului Economiei. Barili sau tone?
Declarație confuză a Ministrului Economiei. Barili sau tone?

Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceria a comentat marți efectele scăderii prețurilor țițeiului asupra României, confundând datele de producție.

Fenomen unic în istorie: barilul de petrol a ajuns să coste -40 $. Cum va fi afectată România
Fenomen unic în istorie: barilul de petrol a ajuns să coste -40 $. Cum va fi afectată România

Economia globală a întâlnit un fenomen unic, în istorie. Petrolul american a fost tranzacţionat la valori negative, astfel că preţul unui baril a ajuns la minus 40 de dolari.

Analiză CNN: ”Nu, nu înseamnă că benzinăriile vă vor da bani ca să luați benzină”
Analiză CNN: ”Nu, nu înseamnă că benzinăriile vă vor da bani ca să luați benzină”

Chiar dacă un declin istoric pentru petrol a trimis prețurile la un nivel negativ, luni, nu vă așteptați să fiți voi plătiți pentru a umple rezervorul.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.