Oasele își pierd din volum începând cu vârsta de 30 de ani. Ce presupune adiția de os

×
Codul embed a fost copiat

Pierdem volum osos pe măsură ce înaintăm în vârstă. Dacă nu punem suficientă forță pe oase, pierderea este accelerată. Explicații la Doctor de bine.  

Pe măsura ce trece timpul, oasele își pierd din volum. Fenomenul se observă clar, la o simplă radiografie. Este un fenomen natural, care debutează la 30 de ani, indiferent de consumul nostru de calciu.

Pe măsură ce trece timpul, toate oasele își pierd volumul. La nivelul mandibulei și la nivelul maxilarului volumul este pierdut odată cu îmbătrânirea.

Prin masticație dezvoltăm forțe uriașe. Cele mai mari pe care le poate produce organismul. Acestea, de fapt, mențin și oasele de susținere normale. Pierdem un singur dinte, pierdem accelerat parte din volumul osos.

Dr. Anca Rusu, medic chirurgie dento-alveolară:Reconstrucția osoasă este o intervenție realizată de medicul specialist chirurg în cazul în care nu avem suficient os pentru a insera un implant dentar. Fie nu avem înălțime suficientă de os, fie nu avem grosime suficientă de os. Fie avem un defect de os, care trebuie reconstruit. Prin două metode se poate reconstrui osul. Aceasta după ce examenul imagistic arată cât os a fost pierdut. Se adaugă un amestec sintetic în osul pacientului. Sau este recoltat os din mandibula pacientului”.

Citește și
Yana
Cum a ajuns să arate o tânără după ce a slăbit până la 22 de kg. A fost dusă la spital direct din platoul unei emisiuni. FOTO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dr. Anca Rusu, medic chirurgie dento-alveolară:Din partea din care se recoltează os se poate forma os la loc pentru că este un defect conținător, rămâne ca un fel de gaură, dar pereții înconjurători pot produce celule osoase. Dinții pierduți din zonele laterale, unde apar forțele cele mai mari pe care le dezvoltăm în cavitatea orală, duc la mărirea volumului sinusurilor. Pe această zonă poate rămâne os cu o grosime de sub un milimetru”.

Dr. Mihai Cîrstea, medic specialist chirurgie orală: „Fiind o zonă masticatorie, unde forțele sunt foarte mari, implanturile nu trebuie să fie foarte scute, un implant mediu ar trebui să aibă 10-12 mm. Adiția la acest nivel cam atât ar trebuei să fie de înaltă”.

Medicul specialist apreciază dacă adiția de os se face sau nu în aceeași sendință cu implantul dentar.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pierderea dinților din zonele laterale implică rapid și pierderea osului de susținere. De ce este necesară adiția de os
Pierderea dinților din zonele laterale implică rapid și pierderea osului de susținere. De ce este necesară adiția de os

Pierderea dinților din zonele laterale implică rapid și pierderea osului de susținere. Din acest motiv este necesară reconstrucția osoasă.  

Cum a ajuns să arate o tânără după ce a slăbit până la 22 de kg. A fost dusă la spital direct din platoul unei emisiuni. FOTO
Cum a ajuns să arate o tânără după ce a slăbit până la 22 de kg. A fost dusă la spital direct din platoul unei emisiuni. FOTO

O femeie din Rusia a ajuns doar piele și os din cauza anorexiei și a soțului ei. Tânăra s-a înfometat până a slăbit la 22 de kg, potrivit Daily Star.

Ce este un ”business angel”. Explică Sergiu Neguț, profesor la Bucharest International School of Business Management
Ce este un ”business angel”. Explică Sergiu Neguț, profesor la Bucharest International School of Business Management

Sergiu Neguț, profesor la Bucharest School of Business Management și co-fondator Fintech OS, a fost invitat în emisiunea ePlan, realizată de Andrei Radu și difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro.

Imaginile care stârnesc indignare în Iran. Un disident a ajuns piele și os, după ce a intrat în greva foamei în închisoare
Imaginile care stârnesc indignare în Iran. Un disident a ajuns piele și os, după ce a intrat în greva foamei în închisoare

Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în care acesta, aflat în greva foamei, apare îngrozitor de slab au provocat indignare în mediul online, susţinătorii săi avertizând vineri că riscă să moară, relatează Reuters.

Când începe și cum se face prevenția parodontozei. Netratată, ajunge până la os
Când începe și cum se face prevenția parodontozei. Netratată, ajunge până la os

La 18 ani începe prevenția activă a bolii parodontale sau, popular, parodontoza. La această vârstă trebuie evaluate țesuturile care susțin dinții.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.