Chirugia epilepsiei. Când se poate folosi și care sunt beneficiile

×
Codul embed a fost copiat

Când medicamentele nu dau niciun rezultat, chirugia poate fi o variantă în tratarea epilepsiei. Însă aceasta este o decizie pe care medicul neurolog o poate lua alături de un neurochirug, după ce pacientul a făcut toate investigațiile necesare.

Dr. Georgian Ciobotaru, medic specialist neurochirurgie: „Sunt pacienți care se chinuie cu această boală încercând suite întregi de medicamente, chiar și din cele de generație nouă, însă fără o soluție clară. Acesta este segmentul către care se orientează chirugia, ca ultimă soluție pentru cei care nu beneficiază de vindecare prin medicamente.

Când încercam să înlăturăm o bucată din creier, ne asigurăm că zona respectivă nu prezintă funcții importante, că nu funcționează oricum, că nu are cum să fie utilă, e ca un parazit, nu are ce să caute acolo, putem să o scoatem fără nicio problemă. Iar în anumite situații în care urmează deficite, ne asigurăm că sunt mai mici decât deficitele pe care pacientul urmează să le aibă dacă nu intervenim chirugical.”

Ați realizat în premieră o operație pe creier, pentru tratarea epilepsiei, intrând prin pleoapă. Cum a fost posibil așa ceva?

Dr. Georgian Ciobotaru, medic specialist neurochirurgie: „Sunt destul de puține opțiuni să ajungem atât de profund în creier fără să deranjăm structurile care ne stau în drum. Se poate intra undeva din ceafă, se poate intra separând lobul frontal de lobul temporal, se pot identifica unele coridoare. Însă există un ''coridor'' care până acum nu a fost folosit în practica uzuală: intrarea prin pleoapă și prin orbită. Poate părea destul de înspăimântător, dar este un spațiu care nu a existat la începutul operației și nu va exusta după operație. Este practic un spațiu pe care l-am folosit fără a deranja creierul. După intervenție nu ar trebui să mai aibă crize de epilepsie. De altfel de la câteva crise pe zi, acum, la 4 luni de la intervenție nu a mai avut nicio criză.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vaccinarea anti-HPV este la fel de importantă la băieți, ca și la fete. Bărbații nevaccinați pot face cancer de cap sau gât
Vaccinarea anti-HPV este la fel de importantă la băieți, ca și la fete. Bărbații nevaccinați pot face cancer de cap sau gât

Cancerele de cap și gât sunt asociate cu prezența virusului HPV. Vaccinarea anti-HPV este recomandată în pre-adolescență ambelor sexe. La nivel mondial, numărul cancerelor de gât a depășit numărul cancerelor de col uterin.

De ce este important să avem o mușcătură corectă. Medic: ”Corectura poate fi făcută în adolescență”
De ce este important să avem o mușcătură corectă. Medic: ”Corectura poate fi făcută în adolescență”

O simplă radiografie arată cum cresc oasele maxilare. Dar și dacă mușcătura va fi corectă.

Legătura dintre fericire și efortul fizic. Cât de des trebuie să facem sport pentru a avea o viață mai bună
Legătura dintre fericire și efortul fizic. Cât de des trebuie să facem sport pentru a avea o viață mai bună

Toate celulele umane cer efort zilnic din partea noastră, dacă facem mișcare, vom simți diferența.  

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.