Bacalaureat 2023. Comunicat surprinzător al Ministerului Educației. În plină grevă generală, examenul va fi respectat

×
Codul embed a fost copiat

Cu profesorii de 5 zile în grevă generală și cu școlile închise, ministerul Educației a anunțat că va fi respectat calendarul examenului de bacalaureat.  

Înscrierea elevilor pentru probele examenului de bacalaureat 2023 este programată pe 29 mai, adică, luni.

Iar, duminică, 28 mai, premierul se mai vede încă o dată cu liderii sindicali.

Este un pic surprinzător comunicatul pe care Ministerul Educației l-a remis vineri seară. Acesta spune că examenul de bacalaureat se va susține în calendarul propus, adică de luni, 29 mai, încep înscrierile. Acestea se încheie pe 7 iunie.

Ministerul Educației nu a spus nimic în privința evaluărilor naționale, dar știm că elevii de clasa a 8-a vor termina mai târziu școala, față de cei de clasa a 12-a, care își vor încheia anul școlar mai devreme.

Citește și
bac
Ce pică la Informatică la Bac 2023. Subiecte și bareme la Informatică de anii trecuți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt peste 100.000 de cadre didactice caret, de luni, sunt în stradă, iar până acum poziția de pe care au intrat la negocieri cu ministrul Educației, cu premierul, cu ministrul Muncii a fost una destul de tranșantă.

Vor salarii cu 25% mai mari față de cele pe care le au în acest moment. Cu cât va prelungi această stare de tensiune și așa-zisele negocieri, cu atât mai radicală va fi mișcarea de protest. Aceasta a fost reacția pe care lideri de sindicat au avut-o după anunțul Ministerului Educației.

Așadar, în continuare nu se arată deloc dispuși să negocieze și știm că, până acum, în cursul acestei săptămâni, guvernanții au aprobat o majorare de 10 %, dar numai pentru personalul nedidactic, iar calculele făcute de guvernanți pentru majorarea de 25% cerută de dascăli, majorarea tuturor acestor salarii, ar însemna o sumă pe care Executivul le-a transmis sindicaliștilor că nu și-o permite în acest moment.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce pică la Fizică la Bac 2023. Subiecte și bareme la Fizică, din anii trecuți
Ce pică la Fizică la Bac 2023. Subiecte și bareme la Fizică, din anii trecuți

Elevii claselor a XII-a care studiază la profilul real au putut alege Fizica la proba la alegere din cadrul la examenului de Bacalaureat 2023.  

Ce pică la Informatică la Bac 2023. Subiecte și bareme la Informatică de anii trecuți
Ce pică la Informatică la Bac 2023. Subiecte și bareme la Informatică de anii trecuți

Elevii claselor a XII-a care studiază la profilul real au putut alege să susțină în 2023 examenul scris la Informatică, la proba la alegere a examenului de Bacalaureat.  

Ce pică la Filosofie la Bacalaureat 2023. Subiecte și bareme la Filosofie din anii trecuți
Ce pică la Filosofie la Bacalaureat 2023. Subiecte și bareme la Filosofie din anii trecuți

Absolvenții liceelor cu profil umanist au putut alege pentru ultima probă a examenului de Bacalaureat 2023 o materie din domeniul Științelor Sociale, cum ar fi Filosofia. Această materie este opțională și poate fi aleasă la ultima probă a examenului.

Ce pică la Economie la Bac 2023. Subiecte și bareme la Economie din anii trecuți
Ce pică la Economie la Bac 2023. Subiecte și bareme la Economie din anii trecuți

Elevii claselor a XII-a care studiază la profilul uman au putut alege să susțină în 2023 examenul scris la Economie, în cadrul probei la alegere a examenului de Bacalaureat.  

Ce pică la Bac 2023 la Biologie. Subiecte și bareme la Anatomie și Biologie Vegetală din anii trecuți
Ce pică la Bac 2023 la Biologie. Subiecte și bareme la Anatomie și Biologie Vegetală din anii trecuți

Elevii claselor a XII-a care studiază la profilul real au putut opta să dea examenul scris la Biologie, în cadrul probei la alegere a examenului de Bacalaureat 2023.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.