Înaintea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump promite că pandemia ”e aproape gata”

×
Codul embed a fost copiat

Cu opt zile înaintea alegerilor prezidenţiale, aproape 60 de milioane de americani au votat anticipat. Fapt care sugerează că, la acest scrutin, s-ar putea înregistra cea mai mare prezență din ultimul secol.

 

Între timp, cu pandemia în plină ofensivă, preşedintele Donald Trump se străduieşte din răsputeri să asigure electoratul că "e aproape gata".

Cel puţin nouă persoane au fost arestate şi una rănită după ciocniri în Times Square, duminică seară.

Susţinătorii preşedintelui Trump s-au adunat la kilometrul zero al New York-ului, dar imediat s-au mobilizat şi contramanifestanţi.

Citește și
urna de vot sua
Record de voturi în SUA la alegerile prezidențiale. Ar putea fi cea mai mare mobilizare la vot din 1908 încoace
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Între timp, Donald Trump şi prima doamnă au întâmpinat colindătorii de Halloween în faţa Casei Albe.

Copiii au primit dulciuri înainte sa defileze prin faţa cuplului prezidențial - niciunul dintre aceştia nepurtând măşti de protecţie.

Preşedintele s-a întors la Washington după ce şi-a continuat campania electorală în New Hampshire și Maine. Le-a spus din nou americanilor că "e aproape gata" cu pandemia de coronavirus.

Donald Trump: ”Ştiţi de ce avem atât de multe cazuri? Pentru că nu facem altceva decât să testăm. Dacă am reduce testarea la jumătate, ei spun... Bine, n-o să vă spună asta, dar numărul cazurilor ar scădea foarte mult. Avem cea mai bună capacitate de testare şi suntem aproape (să punem capăt pandemiei). Avem vaccinuri, avem tot ce trebuie. Suntem aproape să depăşim (criza). Chiar şi fără vaccinuri, e aproape gata".

Dar nici măcar la Casa Albă nu e "gata". Cel puţin cinci membri din echipa vicepreşedintelui Mike Pence au fost testaţi pozitiv.
Până şi unul dintre principalii colaboratori ai lui Trump, şeful de personal de la Casa Albă, recunoaşte.

Mark Meadows, șef personal Casa Albă: "Nu controlăm pandemia. Prioritatea trebuie să fie vaccinurile anti Covid şi tratamentele".

 

”Am greșit din plin”

 

Pentru a doua zi la rând, America a înregistrat peste 83.000 de noi teste pozitive. Specialiştii avertizează că în curând s-ar putea depăşi pragul de 100.000 cazuri de infectare zilnic.

Dr. Carlos Del Rio, Exec. Associate Dean, Emory University Medical School: "Am greşit din plin în privinţa modului în care am tratat această pandemie, iar faptul că se înteţeşte din nou ne aminteşte că nu am învăţat nimic din greşelile noastre".

Contracandidatul lui Trump, Joe Biden, păstrează o prezență discretă în campanie. A vorbit acum la un concert virtual, intitulat "Voi vota".

Joe Biden: ”Toate aceste crize pe care le vedem astăzi, toată această furie, dezbinare, ură... Ştiţi, în adâncul sufletului, că nu aşa suntem noi. Dar, împreună, putem schimba asta. Caracterul contează şi adevărul, contează să avem un plan care să-i aducă pe oameni împreună".

Dintre cei doi candidaţi, Biden are mai multe de pierdut, cu opt zile înainte de alegeri.

În unele state federale care pot înclina balanţa, fostul vicepreşedinte american păstrează, conform sondajelor, doar un avans firav în faţa lui Trump.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Decizia autorităților americane privind vaccinul AstraZeneca, după e un voluntar s-a îmbolnăvit. Ce se va întâmpla
Decizia autorităților americane privind vaccinul AstraZeneca, după e un voluntar s-a îmbolnăvit. Ce se va întâmpla

AstraZeneca a reluat în Statele Unite testele clinice ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de reglementare.

Record de voturi în SUA la alegerile prezidențiale. Ar putea fi cea mai mare mobilizare la vot din 1908 încoace
Record de voturi în SUA la alegerile prezidențiale. Ar putea fi cea mai mare mobilizare la vot din 1908 încoace

Un număr record de americani au votat deja la alegerile prezidențiale din SUA, până acum participând la votul preliminar mai bine de 50 de milioane de americani. Numărul cetăţenilor americani cu drept de vot e estimat la peste 239 de milioane.

Donald Trump a declarat război postului CBS, în urma unui interviu: „Te discreditezi singură!”
Donald Trump a declarat război postului CBS, în urma unui interviu: „Te discreditezi singură!”

Cu 11 zile înaintea alegeri, Donald Trump pare a fi în stare de orice pentru a mai câștiga un mandat.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.