Președintele PMP propune ”utilizarea inteligenței artificiale în colectarea taxelor”

Eugen Tomac
Pro TV

În prag de alegeri parlamengtare, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, propune trei măsuri pentru a preveni "risipa" banului public

 

Aceste măsuri vizează utilizarea inteligenţei artificiale în colectarea taxelor, publicarea contractelor încheiate de instituţiile publice pe site-ul acestora şi referendum al comunităţii pentru împrumuturi mai mari de 5% din bugetul instituţiei care le solicită.

"Avem nevoie de un vaccin împotriva risipei banilor publici! Avem o ţară cu resurse şi bani mulţi. De ce nu reuşim să ne dezvoltăm? Simplu. Pentru că banii publici sunt risipiţi continuu şi nimeni nu face nimic. Statul nu reuşeşte să colecteze veniturile la bugetul de stat. Suntem ultimii din Uniunea Europeană la acest capitol. Asta înseamnă mai puţini bani pentru pensii, sănătate şi şcoală. O altă cauză sunt cheltuielile netransparente din administraţia publică, din companiile de stat sau alte entităţi publice cu bugete mari. Acestea îşi permit să risipească banul public fără niciun fel de responsabilitate, într-o lipsă totală de transparenţă. Şi, nu în ultimul rând, pentru că se angajează continuu împrumuturi atât de către comunităţile locale, cât şi de către Guvern fără ca nimeni să ştie dacă acestea sunt cu adevărat necesare", a scris Tomac, vineri, pe Facebook.

Măsurile identificate de PMP sunt utilizarea inteligenţei artificiale în colectarea taxelor, prin care România poate ajunge "în timp record" de la coada clasamentului UE în topul celor mai eficiente ţări din acest punct de vedere, şi transparenţa "totală" în administraţie - toate contractele încheiate de instituţiile publice să fie publicate "în timp real" pe site-urile acestora.

Citește și
Ludovic Orban, Dan Barna
Alegeri parlamentare. Orban: ”Posibili parteneri sunt USR, PMP, UDMR, cam atât"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O altă măsură propusă de PMP vizează împrumuturile publice.

"Orice împrumut care depăşeşte 5% din bugetul unei instituţii publice, Primărie, Consiliu judeţean sau altă entitate de stat să fie supus unui referendum. Cetăţenii sunt cei care achită aceste împrumuturi şi ei trebuie să ştie şi să valideze prin vot orice angajament mai mare de 5% din bugetul unei comunităţi. Votul poate fi exercitat online, pentru a spori, totodată, încrederea în sistemele de vot electronice şi pentru a face economii la bugetul public", a explicat Eugen Tomac.

Mesajul complet al lui Eugen Tomac:

Avem nevoie de un vaccin împotriva risipei banilor publici!

Avem o țară cu resurse și bani mulți. De ce nu reușim să ne dezvoltăm? Simplu. Pentru că banii publici sunt risipiți continuu și nimeni nu face nimic.

Statul nu reușește să colecteze veniturile la bugetul de stat. Suntem ultimii din Uniunea Europeană la acest capitol. Asta înseamnă mai puțini bani pentru pensii, sănătate și școală.

O altă cauză sunt cheltuielile netransparente din administrația publică, din companiile de stat sau alte entități publice cu bugete mari. Acestea își permit să risipească banul public fără niciun fel de responsabilitate, într-o lipsă totală de transparență.

Și nu in ultimul rând, pentru că se angajează continuu împrumuturi atât de către comunitățile locale, cât și de către guvern fără ca nimeni să știe dacă acestea sunt cu adevărat necesare.

PMP a identificat câteva soluții spre a opri risipa banilor publici:

????1. Utilizarea inteligenței artificiale în colectarea taxelor. Prin această măsură putem ajunge în timp record de la coada clasamentului UE în topul celor mai eficiente țări în colectarea banilor.

????2. Transparență totală în administrație. Toate contractele încheiate de instituțiile publice trebuie publicate pe site-ul instituțiilor. La fel ar trebui procedat și în cazul facturilor; și acestea trebuie să fie publicate în timp real. Cetățenii au dreptul să știe ce se întâmplă cu banii lor.

????3. Filtru pentru împrumuturile publice. Orice împrumut care depășește 5% din bugetul unei instituții publice, primărie, consiliu județean sau altă entitate de stat să fie supus unui referendum. Cetățenii sunt cei care achită aceste împrumuturi și ei trebuie să știe și să valideze prin vot orice angajament mai mare de 5% din bugetul unei comunități. Votul poate fi exercitat online, pentru a spori, totodată, încrederea în sistemele de vot electronice și pentru a face economii la bugetul public.

Aceste trei măsuri pot fi un vaccin foarte util împotriva risipei banilor publici.”  

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri parlamentare 2020. Actele cu care poți vota la scrutinul din 6 decembrie
Alegeri parlamentare 2020. Actele cu care poți vota la scrutinul din 6 decembrie

Alegeri Parlamentare 2020. Autoritatea Electorală Permanentă a precizat de ce acte au nevoie românii pentru a putea vota pe 6 decembrie.

Alegeri parlamentare. Orban: ”Posibili parteneri sunt USR, PMP, UDMR, cam atât
Alegeri parlamentare. Orban: ”Posibili parteneri sunt USR, PMP, UDMR, cam atât"

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că posibili parteneri cu care liberalii ar putea face majoritate parlamentară după alegeri sunt USR, PMP şi UDMR.

Cine are dreptul de a vota la secțiile de votare din țară la alegerile parlamentare
Cine are dreptul de a vota la secțiile de votare din țară la alegerile parlamentare

Alegerile parlamentare au loc pe 6 decembrie anul acesta. În acest context, AEP a precizat care sunt românii care nu au drept de vot.

Alegeri parlamentare 2020. Cine sunt românii care nu au dreptul de a alege
Alegeri parlamentare 2020. Cine sunt românii care nu au dreptul de a alege

Alegerile parlamentare au loc pe 6 decembrie anul acesta. În acest context, AEP a precizat care sunt românii care nu au drept de vot.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.