Preşedintele Partidului Republican, Alexandru Coita, candidează la Primăria Capitalei

Alexandru Coita
Facebook.com

Preşedintele Partidului Republican din România, Alexandru Coita, şi-a anunţat marţi candidatura la Primăria Capitalei.

"Am venit azi în faţa voastră, dragi bucureşteni, să vă anunţ că de astăzi aveţi o alternativă pentru Primăria Generală a Capitalei. Am decis să îmi lansez candidatura după ce am aşteptat zile, săptămâni, să vină un om mai bun, un om mai competent decât mine şi să îşi asume această candidatură. În cele din urmă, Partidul Republican şi cu mine am decis că Bucureştiul are nevoie de o alternativă, că avem datoria să oferim oamenilor această alternativă şi mi-am asumat eu să fiu această alternativă", a declarat Coita, potrivit Agerpres, la evenimentul de lansare a candidaturii sale, care a avut loc în Piaţa Universităţii.

El a adăugat că Bucureştiul are nevoie de "altceva" şi că merită "un om normal" la Primăria Generală.

"Bucureştiul în acest moment este un oraş european ajuns la capătul puterilor. Este un oraş pe care s-a aşternut praful, este oraşul unor proiecte care au fost iniţiate şi abandonate, o metropolă care se laudă cu inaugurarea unor proiecte de infrastructură care trebuiau terminate acum mulţi ani. În 10 ani am terminat trei poduri, două pasaje şi am pus zece dale pe trotuare şi cam atât. Este ceva? Da, este ceva. Este mult? Nu. Este foarte puţin faţă de potenţialul Bucureştiului, faţă de ce poate Bucureştiul să ofere. Eu sunt bucureştean, sunt născut în Bucureşti, am crescut în Bucureşti, am plecat din Bucureşti să fac studii în străinătate, în Statele Unite, în Marea Britanie, în Franţa şi în Italia şi m-am întors în Bucureşti pentru că aici este pentru mine acasă. A venit momentul să ofer ceva înapoi Bucureştiului. Candidatura mea la Primăria Generală este un semnal pentru toţi aceia care aşteptau alternativă, care s-au săturat să vadă cum stratul gros al prafului nepăsării se aşterne peste acest oraş minunat. Mesajul meu este acela că a venit vremea să luăm o cârpă groasă, să facem curăţenie şi să ştergem praful de pe Bucureşti", a afirmat Coita.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri locale 2020. USR-PLUS începe strângerea de semnături de susținere pe internet
Alegeri locale 2020. USR-PLUS începe strângerea de semnături de susținere pe internet

Alianța USR PLUS anunță că de marți, 4 august, începe strângerea de semnături de susținere online, printr-un mecanism aprobat de Autoritatea Electorala Permanentă.

Băsescu vrea să candideze la Primăria Capitalei, după ce PMP a fost exclus din ”alianță”
Băsescu vrea să candideze la Primăria Capitalei, după ce PMP a fost exclus din ”alianță”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seara că se oferă să fie candidatul PMP la Primăria București, după ce acordul politic între PNL, USR și PLUS a exclus partidul său.

PNL, USR şi PLUS, candidaţi comuni la alegerile locale din București. Orban: Dreapta s-a unit / Barna: E o zi istorică
PNL, USR şi PLUS, candidaţi comuni la alegerile locale din București. Orban: Dreapta s-a unit / Barna: E o zi istorică

Liderii PNL, USR şi PLUS au anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în Piaţa Universităţii, că vor susţine candidaţi comuni la alegerilor locale la primăriile de sector ale Capitalei şi la primăria generală.

Barometru Europa FM pentru parlamentare: PNL depășește PSD cu 10%. Ce partide s-au prăbușit sub pragul electoral
Barometru Europa FM pentru parlamentare: PNL depășește PSD cu 10%. Ce partide s-au prăbușit sub pragul electoral

Potrivit unui sondaj IMAS comandat de Europa FM, pentru alegerile parlamentare, PNL înregistrează o creştere, de la 32,6% în luna iunie, la 33,4% în această lună. PSD are o cotă de 23,4%, faţă de 21,9%, cât avea în luna precedentă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.