Aproximativ 1.100 de deținuți vor să voteze la alegerile locale. În ce condiții o vor face

Alegeri Locale 2020. Câți români au drept de vot
Inquam/ Octav Ganea

Alegeri locale 2020. Aproape 1.100 de deţinuţi şi-au exprimat în scris, până joi, intenţia de a vota la alegerile locale, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

ANP precizează că joi numărul de persoane private de libertate custodiate era 20.993, numărul celor identificate cu drept de vot la alegerile locale - 1.193, iar cel al deţinuţilor cu drept de vot, care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota - 1.092.

Situaţia numerică centralizată joi, subliniază ANP, este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00.

Cum vor vota deținuții pentru alegerile locale 2020

 

ANP menţionează că, potrivit prevederilor art. 8 alin (1) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020 privind aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

Citește și
Urnă de vot
Alegeri locale 2020. Pîrvulescu: Competiţia este umăr la umăr în Capitală. Cine va domina în țară
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În vederea asigurării exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităţilor subordonate ANP au fost dispuse următoarele măsuri:

- identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;

- informarea deţinuţilor cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;

- depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;

- depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere;

- stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în unităţile subordonate ANP vor fi respectate măsurile propuse/recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, cuprinse în Raportul privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi detalierea planului de măsuri avute în vedere pentru organizarea alegerilor locale şi a deschiderii şcolilor, emis de Guvern pe 11 august 2020.

În completarea măsurilor cu caracter general menţionate, pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie. Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate.

Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite.

Echipa biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19.

Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rezultate alegeri locale 2020 Primăria Sectorului 3. Robert Negoiță a câștigat un nou mandat
Rezultate alegeri locale 2020 Primăria Sectorului 3. Robert Negoiță a câștigat un nou mandat

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, date valabile pentru ora 21:30, primarul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a câștigat un nou mandat.

Alegeri locale 2020. Pîrvulescu: Competiţia este umăr la umăr în Capitală. Cine va domina în țară
Alegeri locale 2020. Pîrvulescu: Competiţia este umăr la umăr în Capitală. Cine va domina în țară

Politologul Cristian Pîrvulescu apreciază că prezenţa la urne la alegerile locale de duminică ar putea fi de aproximativ 40%, iar între primii doi clasaţi în cursa pentru Primăria Capitalei, competiţia va fi "umăr la umăr".

Ultima zi de campanie electorală. Peste 100 de candidaţi în Bucureşti
Ultima zi de campanie electorală. Peste 100 de candidaţi în Bucureşti

Vineri este ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale, aceasta urmând să se încheie sâmbătă, la ora 7,00.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.